Linkuri accesibilitate

Statele Unite se opun construirii conductei de gaze Nord Stream 2


O oficialitate americana de rang inalt - adjuncta asistentului de stat, Sandra Oudkirk, expert în politici energetice la Departametul de stat a declarat la Berlin, că Statele Unite se opun construirii conductei de gaze Nord Stream 2 pentru ca prin ea Rusia si-ar putea întari ceea ce ea a numit „influența malignă” a Rusiei in Europa. Doamna Oudkirk a spus că Statele Unite ar putea să impună și sancțiuni asupra unor astfel de proiecte energetice rusești. Declaratiile oficialității americane vin în ajunul întrevederii de la Soci dintre cancelara Germaniei, Angela Merkel, si președintele Rusiei, Vladimir Putin, la care se așteapta și discutarea acestui proiect. Proiectul in valoare de 11 miliarde de dolari ar putea dubla cantitatea de gaze livrate de Rusia Europei Occidentale și ar putea începe anul viitor. In proiect sunt implicate companiile Gazprom, Royal Dutch Shell si firme germane și ar transporta gazul siberian, pe sub Marea Baltica spre Germania si Europa Occidentală. Sandra Oudkirk a amintit ca Rusia a folosit furnizarea gazelor natural in cazul Ucrainei, ca pe o armă politică, ceea ce s-ar putea repeat si cu aceasta noua conductă. Purtatorul de cuvint al proiectului a respins îngrijorările americane spunind că „această conducta de gaze nu va putea fi folosita pentru a șantaja sau pentru a afecta negativ vreo țară”. Ministrul german al economiei face în aceasta saptamina vizite si la Kiev si la Moscova pentru a discuta detalii legate de proiect.

XS
SM
MD
LG