Linkuri accesibilitate

Tusk: „UE este singurul viitor al Balcanilor de Vest”


Donald Tusk
Donald Tusk

Summitul UE – Balcanii de Vest, desfășurat la Sofia, a adoptat o declarație finală care subliniază „conectarea”, dar președintele Consiliului European Donald Tusk a asigurat că această agendă nu este „nici o alternativă la aderare, nici un înlocuitor”. Numai un program gândit să umple cât mai productiv perioada până la o eventuală aderare a țărilor din Balcanii de Vest pentru că, potrivit lui Tusk, „UE este singurul viitor al Balcanilor de Vest”.

Comisia Europeană a adoptat în această primăvară un program de colaborare cu Balcanii de Vest, potrivit căruia, în funcție de viteza reformelor, s-ar putea discuta aderarea unor țări balcanice în jurul anului 2025. Cele mai bune șanse, în acest moment, le au Serbia și Muntenegru.

La Sofia, a precizat însă Tusk, nu s-au discutat date, ci posibilitățile unei cooperări mai strânse în domeniul infrastructurii, al educației, culturii și în fața „provocărilor comune” cum ar fi securitatea și migrația.

XS
SM
MD
LG