Compensațiile din partea statului în cadrul proiectului „Prima Casă 2” ar putea fi acordate din 1 iunie 2018

Guvernul filip2018 (252)

Scopul Programului ”Prima Casă 2” este atragerea tinerilor la muncă in sectorul bugetar, a declarat secretarul de stat din cadrul Ministerului Finanțelor, Ion Chicu, în cadrul unei emisiuni. Potrivit lui Chicu, compensațiile din partea statului în cadrul acestui proiect vor fi acordate deja din data de 1 iunie 2018

„Avem deja statistica pe primă lună, care arată că, raportat la numărul de credite ipotecare clasice, numărul celor de la Prima Casă este de 30 de procente. La una dintre bănci participante acest proces se aproprie de 80 de procente. Prima lună de implementare în practică denota faptul ca intențiile și obiectivele coincid cu realitatea”, a mai spus secretarul de stat. Acesta a mai precizat că, drept urmare a schimbărilor de pe piață, rata dobânzii pentru creditele perfectate în cadru programului Prima Casă va scădea de la 9,03 până la 8%.

„A fost expusă spre consultări dezvoltarea programului Prima Casă. Este vorba de programul pe care îl numim Prima Casă 2. Cei care vor dori să-și cumpere o locuință, să beneficieze de jumătate de cost a locuinței din partea statului. Dacă vom avea o capacitate financiară mai sporită, și acest program, da și altele vor fi dezvoltate. Să parcurgem mai repede consultările, ca să fie aprobat” , a declarat Pavel Filip în deschiderea ședinței Guvernului din 16 mai 2018.

Reamintim că programul Prima Casă 2, care va fi lansat în curând, este destinat angajaţilor din sectorul bugetar, va fi lansat în curând. Potrivit programului, statul va achita jumătate din creditul luat pentru procurarea apartamentului, iar bugetarii vor trebui să plătească cealaltă jumătate şi dobânzile.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente