13:02:14 18.04.2024
Stiri

REGULĂ NOUĂ: Pășunatul porcilor pe o distanță mai mică de jumătate de kilometru de frontieră, INTERZIS

Economie 16.05.2018 15:47 Vizualizări1579 Autor: Ziarul National
REGULĂ NOUĂ: Pășunatul porcilor pe o distanță mai mică de jumătate de kilometru de frontieră, INTERZIS


Pășunatul sau abandonul porcinelor pe o distanță mai mică de 500 metri de frontieră sunt interzise. Anunțul vine de la Poliția de Frontieră care înăsprește controlul de frontieră pentru evitarea riscului răspândirii virusului pestei porcine pe teritoriul R. Moldova.

Măsurile inițiate la frontieră au drept scop neadmiterea introducerii în republică a porcilor domestici și a mistreților, cărnii, preparatelor din carne, dar și produselor provenite de la animalele receptive la virusul pestei porcine africane, în special din Ucraina.

Polițiștii de frontieră nu vor permite nici mistreților ce înaintează spre frontieră din direcția Ucrainei să ajungă pe teritoriul R. Moldova.

De-a lungul liniei de frontieră moldo-ucraineană, în special pe direcțiile vulnerabile cu risc înalt de introducere ilicită a porcinilor sau a cărnurilor, echipele mobile vor crea filtre suplimentare de verificare a persoanelor și mijloacelor de transport.

Chiar dacă în R. Moldova este interzis importul de carne și produse din carne de porc din Ucraina, de la începutul perioadei de prohibiție, instituită pe 25 octombrie 2016 și până în prezent, au fost consemnate 3 843 de tendative de a introduce în republică a produselor din carne de porc, cantitatea reținută ridicându-se la circa 11 tone.

Menționăm că în R. Moldova au fost înregistrate în ultima lună cinci focare de pestă porcină, iar premierul Pavel Filip a solicitat instituţiilor responsabile să ia masuri sporite pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv prin neadmiterea introducerii înrepublică a cărnii contaminate.



Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md