Tânăr cu un comportament suspect, surprins de polițiști în timp ce consuma droguri într-un parc capitală

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un tânăr din capitală, în vârstă de 26 de ani, a fost surprins de oamenii legii în timp ce consuma droguri în parcul „La Izvor” din sectorul Buiucani al capitalei. Acesta a fost escortat la sectorul de poliție pentru audieri, iar pachetul depistat la acesta a fost sigilat conform procedurii și expediat la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP.

Individul a fost „trădat” de comportamentul suspect atunci când a fost văzut de echipajul mobil al Batalionului de patrulare și reacționare operativă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău care patrula în parcul din strada Calea Ieșilor a capitalei.

La solicitarea polițiștilor de a prezenta actele de identitate, acesta s-a dovedit a fi locuitor al capitalei în vârstă de 26 de ani. Asupra sa polițiștii au depistat un pachet cu o masă vegetală uscată și fărâmițată și un aparat confecționat artizanal, destinat consumului de droguri.

În funcție de rezultatele expertizei va fi luată o decizie în acest sens conform legislației în vigoare.

Poliția Capitalei a intensificat patrulările parcurilor, străzilor și ogrăzilor blocurilor de locuit, iar cetățenii sunt îndemnați să informeze imediat serviciul unic 112 în caz de urgență.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...