Am vorbit cu o jurnalistă care a lucrat într-o instituție de presă afiliată politic

„Într-o bună zi, am venit în redacție și am aflat despre faptul că noi nu mai putem scrie știri din politica internă”. Noutatea a șocat-o pe Cristina*, jurnalistă într-o instituție media din R. Moldova.

Ea, cea care scria zilnic știri și nu o mai șoca nimic, a rămas surprinsă, întrucât credea că redacția în care lucra era una independentă și nu se afla nici într-un buzunar al vreunui om politic.

I se părea straniu că articolele critice pe care le scrise anterior dispăreau de pe portal, dar își repeta, timp de un an, în nenumărate rânduri: „redacția este echidistantă, nu sunt îngrădită, nu simt că suntem de partea cuiva sau împotriva cuiva”.

În ultimii 7 ani, presa din Republica Moldova a fost constant catalogată ca PARȚIAL liberă.

Totuși, după un an și câteva luni de când a fost angajată, s-au început schimbările. „Au apărut diferite articole despre care noi, redacția, nu cunoșteam. Articole cu diferiți autori, preluate de pe diferite portaluri afiliate politic. Adică, noi nu cunoșteam nimic despre ele, dar apăreau cumva la noi în agenda de știri.”

Potrivit jurnalistei, instituția difuza interviuri cu oameni politici controversați, despre care reporterii nu știau nimic. Li se părea straniu ce se întâmpla. „Noi, practic, eram puși într-o situație foarte incomodă, pentru că ar fi firesc să cunoaștem despre acest lucru. Erau oameni cu o imagine proastă, care sunt blamați de opinia publică. Sunt niște oameni care, atunci, nu reprezentau pentru noi interes politic și nu meritau să fie prezenți pe portalul nostru. Dacă ar fi fost decizia noastră, noi nu am fi realizat un interviu cu o astfel de persoană.”

Presa din Republica Moldova în rapoartele Freedom House:
parțial liberă în anii 2002-2003
neliberă în perioada 2004-2010
parțial liberă în anii 2011 – 2017

Salariu la plic

Pe lângă situațiile descrise mai sus, Cristina povestește că salariul ei era unul mic și plătit neoficial. Însă, pentru ea nu conta remunerarea atât timp cât făcea ceea ce îi plăcea. „Salariul nu era oficial. În aproape doi ani, salariul era în plic. Chiar și alți colegi de-ai mei aveau jumătate de salariu în plic și jumătate oficial. Absolut toți.” Jurnalista presupune că banii pe care îi primeau neoficial aveau ca sursă comanditarii știrilor și interviurilor fără autor, care favorizau sau criticau o anumită persoană politică sau chiar ale știrilor false. „Toți știau foarte bine cine pune aceste știri, cine se înțelege referitor la aceste știri, la cine veneau ele și a cui era comanda, pentru că era clar în favoarea cui erau scrise.”

De la mândrie, la rușine este doar o știre falsă

Cristina* simțea că, la scurt timp după ce a fost angajată în respectiva instituție de presă, jobul ei avea un impact pozitiv. Îi plăcea mult ce făcea și era mândră de echipa din care făcea parte. „Nimeni nu avea dubii că această echipă era independentă. Toți cunoscuții mei se mândreau că eu eram acolo, știau că fac un lucru în folosul societății și că nu sunt plătită de oameni politici și nu lucrez în interesul lor.”

Însă, după toate cele povestite mai sus, jurnalista nu mai putea să se identifice cu echipa și nu era de acord cu ce se făcea. „Dacă la început eram mândră, ulterior, îmi era foarte rușine pentru că primeam de la prietenii mei diferite linkuri cu știri eronate.”

„După ce am plecat, ei au continuat să distribuie știri eronate, false, știri de scandal cu titluri care deranjează, informații de lifestyle. Au început să fie tot mai mult criticați în comentarii pe Facebook. De exemplu: „V-ați vândut”, „Această instituție nu mai este ce a fost”. Reputația instituției a scăzut foarte mult. Toată redacția care a fost la început în acea componență, nu mai este”, povestește Cristina menționând că foarte mulți colegi au plecat din același motiv.

Moldova.org a contactat peste 20 de jurnaliști care au activat sau încă mai activează în instituții de presă imparțiale și politizate. Doar o jurnalistă a acceptat să discute cu noi. Acest interviu este realizat în cadrul campaniei „Poporul gândește”. Dacă doriți să împărtășiți experiența voastră, Moldova.org este deschisă pentru colaborare. Anonimatul va fi asigurat.

*Numele jurnalistei a fost modificat pentru a-i proteja identitatea.