06:06:18 24.04.2024
Stiri

Locuitorii unui sat din Italia, care SFIDEAZĂ moartea, își dezvăluie secretul

Știri 15.05.2018 09:03 Vizualizări1848 Autor: Ziarul National


Locuitorii unui sat din Italia, care SFIDEAZĂ moartea, își dezvăluie secretul Sursa: uti24.ro

Cercetătorii americani care au studiat mai mulți bătrâni cu vârste de peste 100 de ani care trăiesc într-o regiune din apropiere de Salerno, în sudul Italiei, au descoperit că, spre diferență de alte persoane, din corpul acestora lipsește, aproape în totalitate, un anumit marker sanguin, scrie AFP.

Din cei 700 de locuitori ai satului italian Acciaroli, 81 au vârste de 100 de ani și peste, potrivit unei statistici de la începutul lunii septembrie 2016. Satul a stârnit curiozitatea cercetătorilor americani care au petrecut mai multe luni în Cilento, o regiune prinsă între mare și munte, situată în partea sudică a Salerno, în Campania, pentru a descoperi secretul acestei longevități.

Cercetătorii de la universitatea San Diego din California, asistați de colegii lor de Universitatea La Sapienza din Roma, au sosit în primăvară pentru a studia misterul acestei sfidări a morții. Acum aceștia au publicat rezultatele cercetărilor.

Faptul că cei mai mulți dintre locuitorii din această zonă care au împlinit 100 de ani nu au suferit niciodată de boli cardiace sau cognitive, precum Alzheimer, se explică prin faptul că un anumit biomarker are, în mod neașteptat, o prezență scăzută în organismul lor. Este vorba despre un vasodilatator numit adrenomedulina, spun cercetătorii americani și italieni într-un comunicat de presă.

Acest marker sanguin este „mult mai puțin prezent în subiecții de studiu și se pare că acest lucru acționează ca factor de protecție, favorizând dezvoltarea optimală a microcirculației (circulația sanguină capilară)”, se precizează în comunicat.

Studiul a mai relevat „prezența metaboliților (molecule de dimensiuni mici – n.red.) în organismul lor, fapt ce ar putea influența pozitiv longevitatea și bunăstarea persoanelor din Cilento cu vârste de 100 de ani și peste”, se arată în studiu, fără a se preciza însă despre ce molecule este vorba.

Oamenii de știință au decis să prelungească acest studiu pilot și să își dezvolte cercetarea, inclusiv printr-o campanie de strângere de fonduri.

Pe lângă analizele de sânge extinse (ADN, metabolism), cercetătorii au efectuat controale cardiace și neurologice, a explicat pentru AFP Alan S. Maisel, profesor de medicină cardiovasculară în San Diego.

Cercetătorii au avut în vedere obiceiurile alimentare – faimosul regim mediteranean bazat pe ulei de măsline, legume și produse proaspete – dar și genetica.

Aceste persoane ar putea avea o genă care profită de beneficiile anumitor produse consumate zilnic, „precum rozmarinul, care ameliorează capacitatea creierului”, a mai explicat profesorul Mazel.

Vârstnicii din Cilento practică, de asemenea, zilnic activități fizice precum pescuitul, mersul pe jos în satul întins pe o pantă abruptă sau pur și simplu îngrijitul grădinii, ceea ce reprezintă o altă pistă importantă pentru oamenii de știință.

Dieta mediteraneană

Dieta mediteraneană a intrat de intrat de puțină vreme în Patrimoniul UNESCO, drept tezaur universal cu relevanță în sănătatea omenirii. Însă ea a fost recunoscută de multă vreme drept unul dintre cele mai sănătoase regimuri alimentare ale planetei. Ca o „subramură” a acesteia, regimul de hrană al călugărilor athoniți este considerat, de departe, primul într-un top sui generis al dietelor capabile să țină deoparte bolile (incidența cazurilor de cancer, în Muntele Sfânt, este de sub 1%, iar cea a cancerelor digestive este aproape inexistentă, spun statisticile).

Este veche de sute de ani dar și cea mai sănătoasă din lume!

Primele studii au avut loc după cel de al Doilea Război Mondial. Cercetătorii americani au constatat cu surprindere că în Creta bolile de inima erau o raritate, în ciuda sărăciei provocate de război. Secretul sănătății cretanilor se pare că ar fi modul de viață activ și regimul bogat în legume, fructe și ulei de măsline.

Variații ale regimului cretan se regăsesc în bucătăriile țărilor care înconjoară Marea Mediterană. Dieta mediteraneană se bazează foarte mult pe consumul de fructe, legume proaspete și carbohidrați complecși cum ar fi pâinea integrală, cerealele și leguminoasele. Un astfel de regim previne bolile de inimă dar și obezitatea, susțin nutriționiștii.

Alăturat este piramidă care prezintă categoriile de alimente și frecvența cu care sunt consumate.

Principiul dietei este următorul:

Lunar, se recomandă:
– carne roșie (vită, porc, vânat, miel)
Săptămânal:
– dulciuri;
– ouă;
– carne de pui;
– peste.

Zilnic, trebuie să consumăm:
– 6 pahare cu apă;
– 1-2 pahare cu vin roșu - lactate fermentate;
– ulei de măsline;
– fructe și legume;
– produse ce au la bază făină integrală;
– cartofi.

Dieta trebuie completată cu un program zilnic de sport.
Alimentele ce stau la baza piramidei sunt esențiale pentru funcționarea în condiții normale a organismului.

Dieta mediteraneană

Dieta mediteraneană este mai mult decât o dietă de slăbire pe care o abandonezi odată ce ai atins greutatea dorită. Este un stil de viață sănătos care trebuie adoptat pe tot parcursul vieții, ca o religie. Decenii în urmă, acesta a fost modul natural de viață al multor oameni din jurul bazinului Mediteranean, în special din Spania, Italia și Grecia.

Dieta mediteraneană cuprinde recomandări nutriționale moderne inspirate din modelele de alimentație tradițională a populației din jurul Mării Mediterane. Cea mai cunoscută versiune a dietei mediteraneene a fost prezentată în jurul anilor 1990 de dr. Walter Willett de la Școala de Sănătate Publică a Universității Harvard, în urma unor studii bazate pe modele tipice de alimentație din Creta, o mare parte din restul Greciei și sudul Italiei de la începutul anilor 1960.

Conform studiilor, în rândul persoanelor cu obiceiuri alimentare specifice dietei s-a constatat creșterea duratei de viață și o rată mai scăzută a morbidității datorate bolilor de inimă.

Caracteristicile dietei mediteraneene originale:

– Consum mare de ulei de măsline extravirgin;
– Utilizarea carbohidraților nerafinați, în porții direct proporționale cu activitatea fizică depusă;
– Consum ridicat de vegetale, fructe și legume;
– Trei sau patru ouă pe săptămână;
– Consum de pește, de trei ori pe săptămână, în special pește gras, oceanic, bogat în acizi grași omega 3;
– Consum de lapte și derivate din lapte, brânză și iaurt (brânza originală din dietă a fost brânza proaspătă de capră);
– Ca gustări, fructe cu coajă lemnoasă (nuci, alune, migdale și altele) pentru că sunt bogate în acizi grași omega 3, seleniu, vitamine (în special vitamina E și acid folic);
– Un pahar de vin pe zi, de preferință vin roșu, la mesele principale, iar ca alternativă vin alb sau bere;
– Consum moderat de carne și grăsimi saturate; ai grijă la grăsimile saturate (așa-zisele grăsimi „rele”, care cresc colesterolul) din unt, untură, margarină, ulei de palmier și altele: cât mai puține!

Dieta mediteraneană este cunoscută, în primul rând, pentru beneficiile sale asupra sănătății, de aceea, dacă vrei să scazi în greutate, trebuie să alegi alimente cu un număr mai mic de calorii sau invers, dacă vrei să pui pe tine câteva kilograme.

Alimente recomandate în dieta mediteraneană

Dieta mediteraneană include în mod tradițional legume, fructe, paste și orez. De exemplu, grecii mănâncă foarte puțină carne roșie și, în medie, nouă porții pe zi de legume și fructe bogate în antioxidanți. Astfel, dieta mediteraneană a fost asociată cu un nivel scăzut al colesterolului „rău”(LDL – colesterol).

Fructe: mere, pere, portocale, mandarine, struguri, piersici, caise, căpșuni, zmeură, pepene și altele; limitează consumul de banane și struguri;

Legume: napi, morcov, salată verde, broccoli, spanac, varză, ardei gras, dovlecei, vinete, ceapă, roșii, cartofi;

Cereale (integrale): pâine, paste, orez, ovăz, porumb;

Nucile sunt o altă parte a unei alimentații mediteraneene sănătoase. Nucile, alunele și migdalele sunt bogate în grăsimi însă, ceea ce este important, sunt reduse în grăsimi saturate. De asemenea, sunt bogate în calorii, deci nu trebuie consumate în cantități mari, adică nu mai mult de o mână pe zi. Pentru a-și păstra substanțele nutritive, nu trebuie consumate prăjite sau prea sărate.

Boabele din regiunea mediteraneană sunt consumate de obicei sub formă de cereale integrale, pâinea fiind o parte importantă a dietei, însă, foarte important, este pâina integrală și se consumă fără margarină sau unt, care conțin grăsimi săturate;

Grăsimile sănătoase din dietă mediteraneană sunt uleiul de măsline extra-virgin (că sursă primară de grăsime), uleiul de rapiță, nucile și peștele gras, bogat în acizi omega 3. Peștele recomandat este păstrăvul, tonul, heringul, macroul și somonul.

Carnea – de 1 - 3 ori pe săptămână se va consuma carne albă și carne de pește; evită carnea din conserve;

Mierea va fi folosită în loc de zahăr, într-o cantitate limitată însă, iar condimentele și ierburile aromatice (busuioc, oregano, usturoi verde etc.) vor fi preferate în locul sării.

Vinul – deși efectele alcoolului asupra sănătății, chiar și în cantități mici, au fost îndelung dezbătute, conform unor studii, consumul unui pahar de vin roșu pe zi (nu mai mult!) a fost asociat cu risc redus de boli de inimă. Vinul roșu are efect asemănător aspirinei, conține antioxidanți și reduce capacitatea sângelui de a forma cheaguri. Singura condiție: să fie consumat cu moderație – până la 150 ml pe zi pentru femei și până la 300 ml pe zi în cazul bărbaților care au până în 65 de ani.
Vinul roșu poate declanșa migrene la unele persoane și trebuie evitat inclusiv dacă suferiți de boli de inimă sau de ficat ori aveți cazuri de alcoolism în istoricul personal sau familial. Cereți sfatul medicului și, ca alternativă sănătoasă la vin, beți suc de struguri negri.

În plus, poți prepara diverse mâncăruri specifice bucătăriei mediteraneene și, cel mai important, activitatea fizică moderată, câte cel puțin 30 de minute în fiecare zi (plimbare, bicicletă, jogging, mers cu rolele etc.) este esențială pentru a maximiza beneficiile regimului alimentar.

Meniu pentru dieta mediteraneană

Mic dejun:
– fructe proaspete: ananas, căpșune, portocale, mere, pere, grapefruit (evită bananele și strugurii)
și
– fulgi de ovăz sau alte cereale integrale, cu lapte degresat (fără zahăr). Atenție la fulgii de cereale din comerț care conțin zahăr și alte adaosuri, precum fructe uscate, care trebuie evitate; în cereale poți pune puțin miez de nucă;
sau
– o felie de pâine integrală și două ouă fierte sau prăjite în puțin ulei de măsline;

Gustare (doar dacă ți-e foame) – morcov crud sau 1 – 2 mere;

Prânz:
– legume fierte (în afară de morcov, sfeclă roșie sau cartofi în exces), cu diverse condimente;
și
– pui la grătar sau piept de curcan la grătar sau prăjit în foarte puțin ulei de măsline;
sau
– pește înăbușit sau la grătar, cu salată de verdețuri, în care adaugi puțin ulei de măsline;

Cină:
– un pahar de iaurt sau lapte degresat;
– o porție de fructe.

Beneficiile dietei mediteraneene asupra sănătății

Dieta mediteraneană este cel mai bun mod de a preveni multe boli (pulmonare, astm, mai multe tipuri de alergii, Alzheimer, Parkinson, osteoporoză), hipertensiunea arterială, accidentele vascular și cerebrale, infarctul miocardic și dezechilibre ale nivelurilor de colesterol și insulină. De asemenea, s-a constatat că în rândul persoanelor care au adoptat dietă mediteraneană ca stil de viață, incidența mai multor tipuri de cancer (în special cancer de sân și de colon) este mai scăzută. Nu în ultimul rând, dieta mediteraneană crește durata de viață și îmbunătățește calitatea vieții.

Sursa: uti24.ro


Stiri relevante
23.04.2016 08:00 2153 Dieta care te face mai FERICIT
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md