Percheziţii la punctele mobile Sângera şi Cimişlia ale ANTA. Cinci inspectori şi un operator auto, reţinuţi

Cinci inspectori ai Agenţiei Naţionale a Transportatorilor Auto şi un reprezentant al unui operator de transport rutier au fost reţinuţi, în această după-amiază, de ofiţerii CNA, procurorii anticorupţie şi investigatorii de la SPIA din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Reţinuţii sunt cercetaţi penal într-un dosar de corupţie, în care sunt bănuiţi de corupere pasivă, activă şi trafic de influenţă.

Potrivit materialelor procesului penal, s-a stabilit că inspectorii Agenţiei Naţionale a Transportatorilor Auto, fiind dislocați în punctele mobile de verificare a încărcăturii camioanelor de mare tonaj (Sângera şi Cimişlia), ar fi implementat o schemă de estorcare a mijloacelor bănești de la operatorii de transport rutier de mărfuri, primind de la fiecare camion sume între 200 şi 500 de lei.

Banii ar fi fost pretinşi pentru a scuti transportatorii de tragerea la răspundere contravenţională pentru „ Încălcarea regulilor traficului de încărcături periculoase (explozive, uşor inflamabile, radioactive sau toxice), de mare gabarit sau supragrele cu vehicule”.

 În cadrul urmăririi penale au fost întreprinse un şir de măsuri speciale de investigaţii în care au fost documentate acţiunile ilegale ale inspectorilor şi a unor operatori de transport rutier. Mai multe cauze penale pentru corupere pasivă, activă, trafic de influenţă au fost iniţiate şi conexate într-un proces comun.

Persoanele reţinute urmează să fie escortate la sediul CNA pentru audieri. Cazul este documentat în continuare pentru identificarea întregului cerc de suspecţi.

Procuratura anticorupţie conducere urmărirea penală.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.