11:53:47 18.04.2024
Stiri

Gestionare PROASTĂ: 38 de hectare de terenuri ale capitalei, utilizate GRATUIT de unele persoane, iar bunuri municipale de sute de MILIOANE de le nici nu sunt înregistrate oficial

Economie 14.05.2018 11:42 Vizualizări1669 Autor: Ziarul National
Gestionare PROASTĂ: 38 de hectare de terenuri ale capitalei, utilizate GRATUIT de unele persoane, iar bunuri municipale de sute de MILIOANE de le nici nu sunt înregistrate oficial


O verificare recentă a conducerii Primăriei Chișinău a constatat că 214 terenuri municipale cu o suprafață totală de circa 38 de hectare sunt utilizate gratuit de persoane fizice sau juridice, iar 525 din cele 1 581 de bunuri imobile nelocative din proprietatea municipiului Chișinău, în valoare totală de 341,9 milioane de lei, nu sunt înregistrate în Registrul Bunurilor Imobile (RBI).

Primarul general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a solicitat astăzi, în cadrul şedinţei operative de la Primăria Chișinău, inventarierea, în mod de urgență, a patrimoniului municipal. Potrivit lui Codreanu, lipsa unei evidențe stricte a patrimoniului municipal este din cauza faptului că Primăria nu deține un inventar centralizat al proprietăților municipale, iar bunurile publice ajung să fie înstrăinate ilegal, cu concursul unor funcționari.

„Lipsa datelor privind regimul de proprietate este o problemă gravă, acest lucru formează condiţii pentru înstrăinarea ilegală a bunurilor imobile și a terenurilor din proprietate municipală. Circa 50 la sută din cauzele penale documentate în privinţa anumitor funcţionari din cadrul administrației publice municipale țin de dobândirea sau înstrăinarea ilegală a terenurilor sau a unor imobile. Dezinteresul manifestat de direcțiile de resort privind clarificarea şi delimitarea regimului de proprietate este de neînțeles, în situaţia în care anual sunt alocate surse financiare pentru acest proces”, a declarat primarul general interimar al Chişinăului.

Menționăm că un raport anterior al Curții de Conturi arăta că, pe parcursul anilor 2015 – 2016, din cauza gestionării ineficiente a patrimoniului, bugetul municipal Chişinău a fost prejudiciat cu peste 688,5 milioane de lei.

Primarul interimar a mai adăugat că, deși pe site-ul Primăriei a început să fie publicată lista spațiilor libere nelocative, aflate în gestiunea entităților economice ale Consiliului Municipal Chişinău care pot fi privatizate sau care nu pot fi înstrăinate, aceste liste nu au fost actualizate în ultima perioadă și nu reprezintă un registru public complet, care să cuprindă toată informația privind suprafețele libere de locațiune și cele care sunt deja date în chirie, cu indicarea termenului de valabilitate a contractelor.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md