03:21:25 24.04.2024
Stiri

O femeie a fost ARESTATĂ după ce i-a trimis unui bărbat 65.000 de mesaje

Știri 13.05.2018 19:30 Vizualizări1903 Autor: Ziarul National
O femeie a fost ARESTATĂ după ce i-a trimis unui bărbat 65.000 de mesaje foto simbol


Jaqueline Ades, o femeie din Arizona, Statele Unite ale Americii, a fost arestată și acuzată că a urmărit și hărțuit un bărbat pe care l-a cunoscut online. În decursul a câteva luni, Ades i-a trimis acestuia peste 65.000 de mesaje și i-a spart casa.

Anul trecut, cei doi s-au cunoscut pe un site de matrimoniale și au ieșit la o întâlnire. După această întâlnire, Ades a început să îl hărțuiască zilnic pe bărbat, trimițându-i sute de mesaje, notează ABC News.

Mai mult, când el era plecat din țară, a observat pe camerele de supraveghere de acasă că femeia a intrat în locuința sa, așa că a sunat la poliție.

„Când au ajuns la locuința acestuia, polițiștii au găsit-o pe Ades în cadă, făcând baie”, a declarat poliția din Arizona, într-un comunicat.

În urma perchezițiilor efectuate în mașina tinerei, forțele de ordine au găsit un cuțit de măcelărie pe bancheta din față a autoturismului.

Ea a fost arestată și acuzată de intrare prin efracție.

Ades i-a trimis mai multe mesaje amenințătoare bărbatului, în care îl avertiza că „ceva rău s-ar putea întâmpla”.

De asemenea, ea i-a scris că „ar vrea să îi poarte organele și să facă baie în sângele lui”.

„Să nu încerci vreodată să mă părăsești. O să te ucid. Nu vreau să fiu o criminală”, i-a scris Jaqueline într-un alt mesaj.

Deși inițial le-a spus polițiștilor că este soția bărbatului, Ades și-a recunoscut ulterior faptele. Totuși, ea susține că nu voia să îi facă niciun rău bărbatului.

Sursa: unica.ro


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md