Actual în Moldova. Cât poate ajunge să coste un permis de conducere pe piaţa neagră

În Republica Moldova obţinerea unui permis de conducere pe piaţa neagră poate fi mai costisitoare decât obţinerea unei arme! Pare a fi un paradox, dar asta este realitatea şi acest fenomen pare că nu mai are un sfârşit.

Periodic auzim despre cazuri în care, persoane, din diverse motive nu pot obţine prin cale legală un act prin care să poată conduce un autovehicul, apelează la aşa-zişi prestatori de servicii, care îşi înşeală clienţii sau chiar au un oarecare contact, fie prin rudenie sau trafic de influenţă, cu responsabili din conducerea de vârf a instituţiei care emite permise.

Cel mai recent a fost înregistrat acum câteva ore, în ziua de 8 mai, în oraşul Bălţi.

Un localnic a fost reținut fiind bănuit că ar fi pretins și primit 1.000 de euro pentru organizarea eliberării unui permis de conducere. Suspectul a fost escortat la CNA pentru a fi audiat.

Bărbatul a cerut banii de la denunțătorul său sub pretextul că poate influența membrii Comisiei de examinare să evalueze pozitiv cunoștințele acestuia și să-i elibereze permisul de conducere.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, fiind cercetat pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, bălțeanul riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200.000 de lei.

Vezi şi: (video) Moldova: Permisele de conducere obţinute ilegal vor fi retrase!

FOTO: 15min.lt

Apropo, suma din acest caz nu este nici pe departe cea mai mare. Recordul din acest an a fost de 1.200 de euro, cerut de un bărbat din Floreşti la sfârşitul lunii martie, în schimbul unui permis de conducere de categoria D şi E. Acesta din urmă nu şi-a ţinut promisiunea, iar clientul său s-a plâns la Centrul Naţional Anticorupţie.

O altă sumă impunătoare de tocmai 1.400 de euro, cert că a fost primită din partea a două persoane, a fost cerută de un fost angajat al INP la începutul lunii aprilie. Acestuia i-a fost percheziţionat domiciliul şi acolo s-au găsit actele deja gata făcute.

Amintim că în ţara noastră, obţinerea legală e permisului de conducere pentru categoria B este posibilă după rezultatele pozitive în cadrul a două probe: teoretică (gratuită) şi practică (poligon + traseu = 200 de lei). Eliberarea propriu zisă a permisului într-un termen de 30 de zile calendaristice costă doar 320 de lei (16,23 euro după cursul actual de schimb).

Vezi şi: Gata cu registrele de hârtie! Şi programările urgente pentru examenele de obţinere a permisului se fac deja online

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/