Pavel Filip: Vedem apropierea de UE cu mai puține declarații și fluturări de drapele, dar cu mai multe acțiuni concrete

Premierul Pavel Filip a participat, în seara zilei de ieri, la recepția organizată la Chișinău cu ocazia Zilei Europei. Cu acest prilej, prim-ministrul a adresat un mesaj de felicitare tuturor celor care susțin valorile europene, menționând că UE este cel mai ambițios proiect de cooperare dintre state.

„Uniunea Europeană înseamnă, în primul rând, democrație, libertate și prosperitate. Așa o privim noi și așa ne dorim să construim Republica Moldova bazată pe aceste valori”, a declarat Pavel Filip.

În context, premierul a exprimat recunoștință pentru suportul constant acordat de către UE țării noastre și pentru intenția de a intensifica cooperarea, demonstrată inclusiv în cadrul Consiliului de Asociere RMUE, din 3 mai curent.

„Vedem apropierea cu UE anume așa – cu mai puține declarații și fluturări de drapele, dar cu mai multe acțiuni concrete și rezultate obținute. Obiectivul ambițios pe care și la pus din prima zi acest Guvern a fost ca parcursul european al țării noastre să devină ireversibil. Sunt sigur că deja suntem foarte aproape de acest scop” , a spus primministrul.

La rândul său, șeful Delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko a apreciat evoluţiile pozitive din ţara noastră: „Rămânem angajați în relația de asociere politică și integrare economică cu Republica Moldova și ne bucurăm de rezultate concrete care subliniază această cooperare”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.