15:37:35 25.04.2024
Stiri

VIDEO // Reținut și AMENDAT pentru că a protestat pe 9 MAI: A spus că moldovenii nu au CÂȘTIGAT nimic de pe urma RĂZBOIULUI, ci doar au pierdut

Social 10.05.2018 14:16 Vizualizări3922 Autor: Ziarul National
VIDEO // Reținut și AMENDAT pentru că a protestat pe 9 MAI: A spus că moldovenii nu au CÂȘTIGAT nimic de pe urma RĂZBOIULUI, ci doar au pierdut deschide.md


Activistul civic Vasile Sinigur, care ieri a protestat la Complexul memorial „Eternitate” din Chișinău, a fost amendat cu 1 000 de lei și urmează să se prezinte și în instanța de judecată pentru a i se mai stabili altă pedeapsă.

Bărbatul de 45 de ani se declară nevinovat și afirmă că angajații Poliției au acționat selectiv în momentul reținerii sale.

„Eu am scos un banner în care era panglica bicoloră Sf. Gheorghe și svastica fascistă. Prin asta am vrut să arată că acest război ne-a adus doar pierderi. Rusia ne-a ocupat, iar noi tot umblăm și punem flori. Ostașii căzuți, moldovenii, nici nu au știut pentru ce luptă. Erau luați la război. Noi nu am câștigat nimic de pe urma acestui război și nu avem ce serba”, a spus Sinigur astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.



Video: deschide.md

Bărbatul afirmă că dânsul nu a jignit și nu a agresat pe nimeni, ci dimpotrivă. „Am fost atacat de la spate și mi-a fost smuls bannerul de către un bărbat. Eu am încercat să-l recuperez, iar lucrul acesta se vede pe imaginile video. Ulterior, am fost luat de șapte polițiști. Le spuneam că mă sufoc, dar ei mi-au pus cătușele și m-au dus într-o mașină. M-au ținut la comisariat două ore, după care mi-a fost aplicată o amendă de 1 000 de lei. Bărbatul care a provocat acest incident nici nu a fost reținut pentru a clarifica situația”, s-a plâns Sinigur.

Prezent la conferința de presă, președintele „UNIREA - ODIP, Vlad Bilețchi, a spus că amenda de 1 000 de lei va fi contestată în judecată. La fel, va fi depusă o plângere la Procuratură, pentru ca să se stabilească dacă polițiștii au acționat legal la reținerea lui Sinigur.

„Omul are dreptul la libera exprimare. Se întâmplă exact ca în epoca lui Voronin – omul reținut și schilodit. Polițiștii erau obligați să-l rețină și pe celălalt figurant, pentru ca ulterior să poată stabili cine se face vinovat. Nu s-a întâmplat asta”, a punctat Bilețchi.

Reprezentanții poliției spun că Vasile Sinigur a fost reținut pentru că ar fi dat dovadă de un comportament agresiv și inadecvat.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md