Costumul de Iron Man a fost furat. Pentru poliția din Los Angeles cazul este considerat o prioritate

iron man
Foto: comicbook.com

Costumul de Iron Man purtat de actorul american Robert Downey Jr. în primul film al francizei de succes, lansat în 2008, a dispărut din depozitul în care era stocat, a anunţat poliţia din Los Angeles, transmite AFP.

Proprietarii depozitului situat în Pacoima, o suburbie a oraşului Los Angeles, au contactat poliţia marţi şi cred că armura purtată de personajul Tony Stark, omul de afaceri care se transformă într-un om de fier, a fost subtilizată în perioada februarie – 25 aprilie.

Poliţia spune că „neobişnuitul” furt este considerat o prioritate, dar, până în prezent, nu are nicio pistă.

Costumul este evaluat la 325.000 de dolari.

Primul film „Iron Man”, adaptat după benzile desenate marca Marvel, a generat încasări de 585 de milioane de dolari la nivel mondial, iar saga cu supereroi „Avengers”, în care Tony Stark este unul dintre personajele principale, a obţinut miliarde de dolari în box office-ul global.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente