De 9 mai, salvatorii au organizat o bucătărie de câmp și au pregătit terci ostășesc// VIDEO

În ziua de 9 mai 2018 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne a fost alături de veteranii celui de-al doilea război mondial prin organizarea unei bucătării de câmp în preajma Catedralei Mitropolitane Nașterea Domnului din Chișinău.

Salvatorii au pregătit terci ostășesc și au așteptat cu drag oamenii, care au consumat din bucate.

Potrivit informației IGSU, mâncarea a fost pregătită pentru 2000 de persoane, iar în mare parte cei care s-au apropiat în corturile cu bucate au fost veterani și apropiații acestora.

Pentru ca oamenii să se simtă într-o atmosferă plăcută salvatorii au instalat 6 corturi de tabără cu mese, iar oamenii nu au ezitat să guste din terciul ostășesc. Mai mult, la pregătirea și servirea bucatelor au participat 50 de salvatori.

Prin această acțiune, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a demonstrat respect pentru veteranii celui de-al doilea război mondial, rămași în viață, dar și omagiu pentru eroii care și-au pierdut viață în cel mai sângeros război al secolului XX.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.