(video) Cum a fost făcută noua limuzină a lui Putin şi cum arată sedanul şi microbuzul din proiectul Cortegiu

Apariţia în premieră a noii limuzine prezidenţiale la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin de acum câteva ore a stârnit un interes masiv pentru automobil, atât în Federaţia Rusă, cât şi peste hotarele ţării.

Maşina este parte a proiectului numit Cortegiu şi a început să fie dezvoltată tocmai din anul 2012-2013 de către un grup de experţi în cadrul Institutului ştiinţific central de cercetare auto din Rusia (NAMI). Ştim că s-au investit foarte mulţi bani şi cunoaştem unele detalii esenţiale despre această limuzină, însă nimic mai mult, până acum.

Vezi şi: (foto/update) S-a aflat denumirea limuzinei lui Putin! Este şi cea mai lungă din lume – 6620 mm

Cu această ocazie, mai mulţi jurnalişti de la câteva dintre televiziunile de la Moscova, au realizat reportaje speciale care scot la iveală atât imagini, cât şi detalii în premieră. Din acestea aflăm că maşina preşedintelui este munca a câteva sute de specialişti, inclusiv din străinătate, dar şi a unor ruşi care au renunţat la posturi în companii auto din afara Rusiei şi au venit la Moscova special pentru acest proiect făcut de la zero.

Totodată, putem observa că automobilul de marcă AURUS este asamblat aproape manual! La bază se află o platformă modulară de producţie rusească, iar sub capotă o unitate de propulsie hibridă cu motor V8, realizată în colaborare cu Porsche Engineering.

Printre alte detalii mai aflăm că limuzina blindată are nişte roţi unice, un habitaclu cu scaune confortabile şi tapiţat cu piele, un sistem multimedia destul de agil, sistem de protecţie şi asistenţă moderne, etc.

FOTO: gazeta.ru

Apropo, vă amintim că proiectul Cortegiu prevede dezvoltarea a minim patru modele de maşini. Pe lângă limuzina pe care am văzut-o deja, urmează a fi prezentate un sedan şi un monovolum (microbuz compact) tot în acest an, dar şi un SUV în 2019. În premieră, cadre cu sedanul şi monovolumul în care vedem cum arată, au fost surprinse pe un poligon de teste al Serviciului Federal de Securitate.

Designul sedanului nu se deosebeşte cu nimic faţă de cel al limuzinei, însă iată monovolumul are cel puţin o bară de protecţie frontală diferită şi nişte blocuri optice mai înguste (vezi în filmuleţele care urmează).

În baza numărului de înmatriculare pe care îl avea exemplarul monovolumului, jurnaliştii au mai aflat că maşina face parte din categoria C, adică greutatea sa depăşeşte 3.5 tone, iar sub capotă se află un motor V8 de 4.4 litri ce produce 600 de cai putere!

https://youtu.be/ckFo3yRUydo

Vezi şi: (foto) Plăcuţele de pe noua limuzină a lui Putin fac senzaţie. S-a găsit maşina de pe care au fost „ridicate”

Vezi şi: (foto) Defectul descoperit pe noua maşină de serviciu a lui Putin stă chiar la vedere

https://www.youtube.com/watch?v=Ce_iyckQ7d8

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/