Comisia de politică externă a aprobat candidatura Cristinei Balan în calitate de ambasador al R.Moldova în SUA

Comisia de politică externă și integrare europeană a Parlamentului  a aprobat candidatura doamnei Cristina Balan în calitate de ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii.

Candidatura ambasadorului desemnat  urmează a fi aprobată de Guvernul Republicii Moldova și, ulterior numită prin decret de președintele țării.

Potrivit art.10 al Legii cu privire la serviciul diplomatic, ambasadorii extraordinari şi plenipotenţiari, reprezentanţii permanenţi, trimişii şi însărcinaţii cu afaceri en titre (permanenţi) – şefi ai misiunilor diplomatice – sunt numiţi şi rechemaţi din funcţie de către preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului.

Propunerile referitoare la numirea în aceste funcţii sunt înaintate Guvernului de către ministrul afacerilor externe şi integrării europene, cu consultarea Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului.

Precizăm că astăzi președintele PDM Vlad Plahotniuc a anunțat că Cristina Balan a fost nominalizată pentru ocuparea funcţiei de ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii.

Până în prezent, Cristina Balan a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova, fiind direct responsabilă pentru relaţii internaţionale şi diplomaţie de partid.

Foto: Publika.md

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.