Moldovenii au primit amenzi în sumă totală de peste 15, 6 milioane de lei pentru fumat în locurile interzise

non-smoking-restaurant

Fumatul în locurile interzise au adus la buget milioane de lei din amenzi. Mai exact, de la intrarea în vigoare a Legii privind controlul tutunului au fost întocmite aproape 13 mii de procese verbale în privința persoanelor care au admis încălcarea prevederilor legale. Prin urmare, au fost aplicate amenzi în sumă totală de peste 15, 6 milioane de lei, dintre care au fost achitate 6 milioane.

Astfel, potrivit informației Inspectoratului General de Poliției, în perioada 31 mai 2016 – 30 aprilie 2018, au fost întocmite 17 procese-verbale și au fost aplicate amenzi în mărime de 7.000 de lei pentru neafişarea la loc vizibil în unităţile comerciale a informaţiei privind interzicerea vânzării produselor din tutun și a produselor conexe persoanelor cu vârsta de până la 18 ani, scrie bizlaw.md.

Pentru comercializarea de produse din tutun minorilor sau vânzarea lor fără a verifica în modul stabilit de legislaţie vârsta cumpărătorului au fost întocmite 27 de procese-verbale și au fost aplicate amenzi în sumă de 26.900 de lei.

42 de procese-verbale și amenzi de 10.500 de lei au fost pentru neafişarea semnului unic de interzicere a fumatului, iar pentru admiterea fumatului în spaţiile publice închise şi semiînchise, inclusiv în locurile de uz comun, la locurile de muncă şi în alte locuri în care fumatul este interzis, au fost aplicate amenzi în sumă de 7.000 de lei, pentru care au fost emise 56 de procese-verbale.

Pentru admiterea fumatului în transportul public au fost întocmite 11 procese-verbale și au fost aplicate sancțiuni sub formă de amendă în sumă de 29.800 de lei.

În cazul fumatul în spaţiile publice închise şi semiînchise, inclusiv în locurile de uz comun, la locurile de muncă, în spaţiile publice deschise administrate de instituţiile medico-sanitare, instituțiile de învăţământ, autorităţile publice centrale şi locale, inclusiv pe teritoriile aferente acestora, în raza de 10 metri de la intrarea în spaţiile publice închise, inclusiv în locurile de uz comun, şi la locurile de muncă, de la ferestrele care se deschid şi de la locurile/instalaţiile de captare a aerului pentru spaţiile publice închise şi pentru locurile de muncă au fost întocmite 1.340 de procese-verbale. Pentru acest tip de încălcare au fost aplicate amenzi în mărime de 361.830 de lei.

Iar pentru fumatul în mijloacele de transport public, în mijloacele de transport private în care se află minori, sub acoperișul staţiilor de transport public, în parcurile de distracții şi pe terenurile de joacă pentru copii, pe stadioane, arene, în pieţe şi alte spaţii publice deschise pe durata evenimentelor publice distractive sau de alt gen fost aplicate amenzi în mărime de 15.203.550 de lei. În acest caz au fost întocmite 11.334 procese verbale.

Legea antitutun a fost adoptată de Parlament în data de 29 mai 2015, având drept scop protejarea populaţiei de efectul fumatului şi expunerea la substanţele toxice.

Potrivit documentului, fumatul este interzis în localurile de tip închis, în mijloacele de transport, inclusiv cele private în care se află minori, sub acoperişul staţiilor de transport public, în parcurile de distracţii şi pe terenurile de joacă pentru copii, pe stadioane, arene, în pieţe şi alte spaţii publice deschise pe durata evenimentelor sociale distractive şi de alt gen.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente