Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Compromis în PMAN între socialiști…

Compromis în PMAN între socialiști și democrați de 9 mai

Pe artera principală a orașului, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, inclusiv în Piața Marii Adunări Naționale, sunt în toi pregătirile pentru organizarea concertelor și manifestațiilor dedicate zilei de 9 mai, atunci când sunt marcate, atât Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei, cât și Ziua Europei. La fel ca în anii precedenți, partidele politice de la guvernare vor da concerte grandioase cu artiști din țară și din străinătate, ale căror prestații costă mii de euro. Și anul acesta, se pare, Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) și Partidul Democrat din Moldova (PDM) au ajuns la un compromis în privința desfășurării evenimentelor în PMAN. Deși a rezervat încă în 2015 Piața pentru organizarea la 9 mai curent a unei manifestații sub formă de „miting și concert”, PSRM a cedat ziua și scena în favoarea PDM-ului lui Vladimir Plahotniuc. Respectiv, concertul socialiștilor sub egida lui Igor Dodon va avea loc mâine, 8 mai, pe când democrații, asemeni tradiției de anul trecut, dau concert pe 9 mai. Astăzi a început instalarea scenei în centrul orașului. Respectiv, la distanța de o zi, decorul de culoare roșie și cu panglica Sfântului Gheorghe a PSRM-ului urmează a fi schimbat în cel al democraților.

Luni, 7 mai, o porțiune din bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt a fost blocată, iar pe mai multe străzi din capitală s-au creat ambuteiaje. Toate acestea au loc ca urmare a unei repetiții care se desfășoară în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN).

În PMAN, au loc lucrări de instalare a scenei pentru manifestațiile dedicate zilei de 9 mai. Muncitorii au instalat deja și bannere cu inscripția „Ziua Victoriei”, însoțite de panglici bicolore negru-oranj. Totodată, pe o porțiune din bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor A. Pușkin și G.B. Bodoni a fost sistată circulația rutieră.

Potrivit lui Iurie Erizanu, comisar principal în cadrul Inspectoratului Național de Patrulare, „circulația pe bulevarul Ștefan cel Mare a fost sistată pe durata a două ore deoarece au loc niște repetiții”. Un bărbat din satul Pârlița, raionul Ungheni, prezent la manifestație a precizat că a venit împreună cu colectivul de dans din localitate: „Ne-au invitat de la secția de cultură cu ocazia zilei de 9 mai, Ziua Europei”.

Contactată telefonic, Zinaida Grecianîi, președinta Partidului Socialiștilor a declarat că repetițiile nu sunt organizate de către PSRM: „Am discutat cu colegii mei și noi avem mâine concert, dar nu avem nimic cu ceea ce se organizează astăzi”.

PMAN a fost rezervată încă în 2015, la 16 aprilie, de Partidul Socialiștilor din R. Moldova, pentru a organiza o „manifestație sub formă de miting și concert”. Cu toate acesta, concert la 9 mai vor da în Piață democrații, chiar dacă au rezervat spațiul pentru zilele de 7, 8 și 9 mai abia la 13 aprilie curent.

Respectiv, în seara zilei de 8 mai, în Piața Marii Adunări Naționale, sub egida președintelui Igor Dodon, va avea loc un concert festiv cu participarea lui Oleg Gazmanov, artist al Poporului al FR și Denis Maidanov, artist Emerit al Federației Ruse. După concert, potrivit șefului statului, va avea loc un grandios foc de artificii cu prilejul Zilei Victoriei. Totodată, șeful statului anunță că pe data de 9 mai, „zeci de mii de cetățeni, tradițional, împreună cu președintele vor mărșălui din Piața Marii Adunări Naționale până la Complexul Memorial „Eternitate”.

A doua zi, pe 9 mai, PDM-ul condus de Vladimir Plahotniuc va sărbători, și Ziua Victoriei, și Ziua Europei în PMAN. Concertul a fost anunțat oficial pe canalul de youtube al partidului. Totodată, conform informațiilor de pe site-ul Primăriei mun. Chișinău, PDM a rezervat Piața pentru ziua de 9 mai 2018 cu scopul de a organiza un „concert dedicat Zilei Victoriei asupra fascismului și Zilei Europei”.  Evenimentele organizate de PDM vor începe dimineața, la ora 10.00 , în preajma „Grădinii Publice Ştefan cel Mare și Sfânt, Havuzul mare, Grădina Publică Ştefan cel Mare și Sfânt Havuzul mic…” și se vor termina seara, cu un concert în PMAN.  La concertul de seară, PDM precizează că anticipează o prezență de 25 de mii de oameni.  La concertul organizat de PDM vor evolua, printre alții, Eugen Doga, Delia, Irina Rimeș, formația Blue și Thomas Anders, de la formația Modern Talking.

Contactat de ZdG, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, a precizat că nu cunoaște detalii despre organizarea manifestațiilor la 9 mai, deoarece este implicat în alte activități. Acesta însă a declarat că va aborda subiectul în cadrul ședinței de mâine a partidului pentru a putea răspunde la întrebări despre negocierea cu PSRM privind rezervarea PMAN și cheltuielile legate de organizare.

În 2013, Dorin Chirtoacă, citat de Publika TV, televiziune gestionată de Vladimir Plahotniuc, președintele PDM, spunea că, începând cu anul 2014, în următorii 100 de ani, în PMAN va fi sărbătorită doar Ziua Europei și că manifestațiile cu prilejul Zilei Victoriei vor avea loc la Memorialul „Eternitate”. Acest lucru însă nu s-a întâmplat.

În ultimii ani, în preajma zilei de 9 mai, se desfășoară acţiuni de distribuire masivă a panglicii negru-oranj, numite „Sfântul Gheorghe”. Atât PDM, cât și PSRM, au utilizat anul trecut panglica bicoloră la manifestațiile de 9 mai, niciunul dintre liderii politici nu a vorbit însă în fața cetățenilor despre semnificația acesteia.

Panglica bicoloră îşi are originile în perioada Imperiului Rus, când era ataşată ordinului Sfântul Gheorghe, cu care erau decoraţi militarii pentru curaj. În perioada sovietică, panglica a fost interzisă, pentru că ar fi reprezentat ţarismul, ulterior, însă, a continuat să fie ataşată decoraţiilor sovietice Ordinul Gloriei şi medalia pentru victoria asupra Germaniei. Simbol al Zilei Victoriei asupra Germaniei Naziste, panglica este doar în F. Rusă, din 2005, când a fost instituită de Vladimir Putin. Autoritățile din Ucraina, Kazahstan și Belarus au interzis la nivel oficial folosirea ,,Panglicii Sfântului Gheorghe” la manifestațiile dedicate zilei de 9 mai din cauza dezbinării pe care o provoacă în societate. În 2017, Igor Dodon a fost singurul președinte străin prezent la parada militară de la Moscova și nu la evenimentele din țara sa. Dodon a stat alături de președintele rus, Vladimir Putin, purtând la piept panglica Sf. Gheorghe.

Panglica este folosită și în acest an de PSRM pentru decorarea scenei din PMAN.

La 9 mai 1945, după şase ani de lupte care au luat viaţa a circa 70 de milioane de oameni, sfârşeşte cel mai ucigător război din istorie. Cinci ani mai târziu, la 9 mai 1950, ministrul francez de externe, Robert Schuman, pronunţa un discurs despre crearea unei Comunităţi a cărbunelui şi oţelului, evenimentul fiind considerat un moment fundamental în istoria Europei unite. Semnificaţia dublă a acestei zile, care nu este nicicum una politică, a fost marcată şi la Chişinău, pe 9 mai 2017, doar că cetăţenii au fost împărţiţi în coloane, fiind îmbrăcaţi, la propriu, în haine politice de către partidele de la guvernare.

Anul trecut, după ce, la 7 mai, socialiștii au organizat un concert grandios în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) pentru a marca Ziua Victoriei, a doua zi scena și-a schimbat culoarea din roşu în albastru, fiind ocupată de această dată de simbolurile Partidului Democrat din Moldova (PDM). Deși PMAN fusese rezervată încă acum trei ani de către Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), aceștia se pare că au renunțat la idee în favoarea democraţilor. PDM a rezervat PMAN abia la 2 mai curent şi tot atunci a anunțat că urmează să organizeze un marș dedicat acestei zile. Întrebat de ZdG cum a reușit PDM să convingă socialiștii să le cedeze PMAN pentru ziua de 9 mai, Andrian Candu, preşedintele Parlamentului, a declarat că „trebuie să existe o solidaritate şi între forţele politice, între toţi exponenţii politicului, indiferent de culoare, pentru a găsi timp şi loc în aşa fel încât absolut toţi să-şi sărbătorească zilele pe care le consideră ei”. Atât la marșul democraților, cât și la cel al socialiștilor, oamenii au fost aduși organizat, cu autocarele, din  diferite raioane ale țării.