Principală  —  IMPORTANTE   —   Urmările unui articol din ZdG:…

Urmările unui articol din ZdG: „Doi procurori, un controversat om de afaceri şi consilierul lui Stati într-un bordel din Chişinău”

David Davitean, condamnat de Judecătoria Chișinău la 16 ani de închisoare pentru o tâlhărie comisă cu 5 ani în urmă, în ultimul cuvânt ținut la Curtea de Apel Chișinău, a adus critici dure în adresa procurorilor, pentru că i-ar fi fabricat dosarul în scop de răzbunare. Precizăm că, printre pretinsele victime se numără doi procurori şi doi oameni de afaceri, scrie crimemoldova.com. 

Davitean pledează nevinovat și susține că a dat de cei doi procurori și de doi businessmeni într-un apartament, în compania unor prostituate, dintre care una minoră. „Acolo peste tot erau sticle goale de băutură, prezervative pe jos. Am vrut să filmez, mi-am dat seama că este o speluncă. Unica mea greșeală este că în loc să scot din buzunar smartphone-ul, am scos pistolul”, a declarat Davitean, conform crimemoldova.com.

Bărbatul a cerut să fie achitat, precizând că dosarul este unul fabricat de colegii celor doi procurori, care au dorit să se răzbune pentru că au fost surprinși în acea încăpere: „Toată Moldova știe că sunt nevinovat și că am depistat o speluncă frecventată de procurori. În loc să-mi mulțumească pentru aceasta, eu sunt judecat. Familia mea este stimată de toți cetățenii Republicii Moldova. Iar procurorii care umblă prin spelunci, nu au ce căuta în sistem”. O altă versiune a fost prezentată de către acuzatorul de stat, care susține că Davitean și complicii săi au dat buzna în apartament, i-au amenințat și i-au lovit în cap pe unii dintre cei prezenți în locuință, apoi i-au deposedat de lucrurile personale. Curtea de Apel Chișinău urmează să se pronunțe la 24 mai, 2018.

Cazul relatat de Crimemoldova și la care face referire Dacid Davitean a fost dezvăluit, în premieră, de Ziarul de Gardă în decembrie 2012 în articolul „Doi procurori, un controversat om de afaceri şi consilierul lui Stati într-un bordel din Chişinău”. Precizam atunci că omul de afaceri Vadim Ciornea i-a invitat într-un apartament privat din Chişinău pe doi procurori şi pe Vitalie Diaconu, consilierul lui Anatol Stati, în compania a trei domnişoare. Printre fetele prezente în acea noapte era şi o minoră. “A fost o coincidenţă. Închid ochii la tot şi îmi închipui că nu a fost nimic acolo. Vreau să trăiesc liniştită şi să nu mă tem să merg pe stradă”. Procurorii au recunoscut pentru ZdG că au fost şi fete, dar că nu cunoşteau vârsta acestora.

Mai exact, În noaptea de 21 noiembrie, curent, în jurul orei 02.30, trei indivizi, printre care şi Davitean David Karlen, cetăţean al Armeniei şi al R. Moldova, dat în căutare internaţională, au pătruns cu un pistol de model CZ, prin acces liber, în ap. 22 de pe str. Dokuceaev, 2/4. Aceştia l-au lovit pe Vitalie Diaconu cu patul pistolului în regiunea capului. De pe masa din hol au sustras două telefoane mobile  — unul de model “Black Berry”, la preţ de 10 mii de lei, şi altul, de model “Vertu”, la preţ de 200 de  mii de lei, fugind de la locul faptei.

În acel apartament privat se afla omul de afaceri Vadim Ciornea, consilierul lui Anatol Stati, Vitalie Diaconu, doi procurori de la Secţia exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale din cadrul Procuraturii Generale, Lilian Cociu şi Sergiu Roşu, în compania a trei fete, dintre care şi o minoră.

Versiunea cu fetele – exclusă din start

După incident, una dintre persoanele aflate în acea noapte în ap. 22 a sunat la 902. La faţa locului au venit peste 30 de poliţişti de la Regimentul de Patrulă şi Santinelă SCUT din cadrul CGP Chişinău, care i-au reţinut pe cei trei indivizi în preajma blocului unde-şi parcaseră automobilul de model BMW 520. Tot în acea noapte, la faţa locului s-a deplasat şi ofiţerul de urmărire penală Ruslan Tudor. El a emis o ordonanţă privind pornirea urmăririi penale, indicând faptul că pătimit ar fi Vitalie Diaconu, care a suportat mai multe lovituri de pistol şi căruia i s-ar fi adus un prejudiciu material considerabil.

Într-un comunicat de presă al CGP Chişinău se spune că cei trei indivizi ar fi atacat proprietarul, deposedându-l de două telefoane mobile. Din comunicat reiese că Vitalie Diaconu ar fi proprietarul ap. 22. Precizăm că telefonul de 200 de mii de lei, de model “Vertu”, este al omului de afaceri Vadim Ciornea, iar telefonul “Black Berry” este al lui Vitalie Diaconu. Ofiţerul de urmărire penală nu a indicat niciun detaliu în ordonanţă despre omul de afaceri Ciornea sau despre prezenţa la faţa locului a fetelor, inclusiv a minorei, în acea noapte.

Citiți articolul integral publicat de ZdG în 2012:  „Doi procurori, un controversat om de afaceri şi consilierul lui Stati într-un bordel din Chişinău”.

În martie 2016, Davitean a fost scos de sub urmărire de către procurorul Lilian Corpaci. Puțin mai târziu, procurorul interimar al municipiului Chişinău, Vitalie Sibov, a decis reluarea urmăririi penale, scrie crimemoldova.com.

Lilian Cociu, procuror în cadrul Secţiei exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale din cadrul Procuraturii Generale (PG), a fost retrogradat, iar colegul său, Sergiu Roşu, s-a ales cu mustrare aspră, după informaţiile apărute într-un articol din ZdG. Ulterior, pentru un alt dosar, Cociu a fost suspendat din funcție și trimis în judecată. Roșu continuă să activeze în organele procuraturii.

Vedeți, mai jos, circumstanțele cazului, relatate în sentința emisă pe numele lui David Davitean la 16 iunie 2017. ZdG a păstrat, fără a interveni, circumstanțele relatate în actul judecătoresc.

La data de 21.11.2012, aproximativ la ora 02-00, în timp ce se afla în mun. Chișinău pe str. Docuciaev, unde urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane și manifestând un comportament brutal a smuls din mâna cet. Chim (Braguța) Nadejda Vladimir, portmoneul de culoare roșie de unde în mod deschis a sustras 300 lei, și o bancnotă cu nominalul de 100 dolari SUA la care cursul de referință pentru un dolar constituia 12,3183 lei pentru un dolar, în total 1231,83 lei, după ce cu banii sustrași a părăsit locul comiterii infracțiunii plecând într-o direcție necunoscută, cauzând astfel pârții-vătămate Chim (Braguța) Nadejda Vladimir, o pagubă materială considerabilă în sumă totală de 1231 lei 83 bani. Tot el la data de 21.11.2012, aproximativ la ora 02-30, urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane, acționând în urma înțelegerii prealabile cu alte două persoane în privință cărora cauza penală a fost disjungată într-o procedură separată, prezentându-se ca colaborator de politie, prin acces liber a pătruns în apartamentul nr.-22, de pe str. Docuciaev-2/4, mun. Chișinău, unde l-a atacat pe cet. XXXXXXXXX și aplicându-i câteva lovituri în cap cu patul pistolului de model „CZ”, a sustras în mod deschis două telefoane mobile de model orange „BlackBery” la preț de 10000 lei ce aparținea cet. Diaconu Vitalie şi altul de model „Vertu” la prețul de 200000 lei, ce aparținea cet.  Ciornea Vădim, după care cu bunurile sustrase a părăsit locul infracțiunii, cauzându-i astfel pârții-vătămate XXXXXXXXX o pagubă materială considerabilă, în sumă de 10000 lei, iar pârții-vătămate Ciornea Vădim Vasile o pagubă materială în proporții deosebit de mari, în sumă de 200 000 lei.

Tot el, la data de 21 noiembrie 2012, aproximativ la orele 02-30,  uzurpând calitatea oficială în scopul de a săvârși pe această bază a unei infracțiuni și anume de sustragere a bunurilor altei persoane, acționând în urma înțelegerii prealabile cu alte două persoane în privință cărora cauza penală a fost disjungată într-o procedură separată, ultimul prezentându-se ca colaborator de poliție prin acces liber a pătruns în apartamentul nr.-22, de pe str. Docuciaev-2/4, mun. Chișinău, unde l-a atacat pe cet. Diaconu Vitalie Gheorghe şi aplicându-i câteva lovituri în cap cu patul pistolului de model „CZ”, a sustras în mod deschis două telefoane mobile, unul de model orange  „BleckBery” la preț de 10 000 lei ce aparținea cet. Diaconu Vitalie şi altul de model „Vertu”, la prețul de 200 000 lei, ce aparținea cet. Ciornea Vadim, după care cu bunurile sustrase a părăsit locul infracțiunii.

Tot el, la data de 21 noiembrie 2012, aproximativ la orele 02-30, urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane, acționând în urma înțelegerii prealabile cu alte două persoane în privință cărora cauza penală a fost disjungată într-o procedură separată, prezentându-se ca colaborator de poliție prin acces liber a pătruns în apartamentul nr.-22, de pe str. Docuciaev-2/4, mun. Chișinău, unde l-a atacat pe cet. XXXXXXXXX, şi aplicându-i câteva lovituri în cap cu patul pistolului de model „CZ”, care aparținea unei din cele două persoane în privința cărora cauza penală a fost disjungată într-o procedură separată și era deținut legal de către ultimul, a sustras în mod deschis două telefoane mobile de model orange „BleckBery” la preț de 10 000 lei, ce aparținea cet. Diaconu Vitalie şi altul de model „Vertu”, la prețul de 200 000 lei, ce aparținea cet. Ciornea Vadim, după care cu bunurile sustrase a părăsit locul infracțiunii”.

Vedeți, mai jos, sentința integrală. Davitean a fost condamnat la 16 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis pentru un șir de infracțiuni.