Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Unu mai socialist

Unu mai socialist

S-a trezit mai dimineaţă decât de obicei. De fapt, l-a trezit bunica. În locul mamei sale, plecată demult la muncă în Rusia, bunica are grijă de el, zicând mereu: „câte zile voi mai avea, aşa va fi”. Cu somnul în gene, l-a strigat pe vecinul său, coleg de clasă, cu care, însă, nu se prea vede la şcoală. Şi părinţii săi sunt plecaţi peste hotare, iar el abia aşteaptă să împlinească 18 ani, ca să poată pleca şi el, deocamdată mai aproape de părinţi, după care – unde l-or duce ochii.

A trecut cu mâna înmuiată în apă rece peste ochi şi s-a uitat lung în oglinjoara legată de o creangă, peste lavoarul din curte. Pleacă la Chişinău şi trebuie să arate bine. Bunica i-a propus o felie de pâine cu magiun, dar a refuzat. Nu mai suportă acelaşi dejun, de ani de zile. Rabdă el până la Chişinău, unde, din banii oferiţi de organizatorii mitingului, va putea, probabil, servi o pizza, una mare, caldă, de care doar în filme vede.

În centrul satului, de departe, vedeai pete roşii: drapele, tricouri – toate roşii. Nea Boris, liderul roşu din sat, făcea o listă a celor prezenţi, dar nu le dădea nimic. „Tăt la sfârşit, când mântuim marşul”, le spunea nea Boris celor adunaţi cu noaptea în cap în centrul satului. Pe unul, care venise mahmur, dar şi cu un ochi vânăt, l-a trimis acasă, ca să nu strice faţa partidului. Acela nu se lăsa dus, striga în gura mare să-i dea şi lui ce i se cuvine, pentru că, iată, s-a trezit cu noaptea în cap şi s-a pornit la Chişinău fără să ia fărâmă de nafură în gură. Nu că nu ar fi avut timp să mănânce, dar pentru că în casa sa şuieră vântul, după ce femeia şi copiii l-au lăsat, luându-şi lumea în cap. „De ce mă daţi afară de la sărbătoare? Şi eu vreau cu partidul”, se revolta beţivul satului.

În două ore, un autocar cam vechi, dar destul de spaţios a ajuns la oraş, fiind parcat pe marginea unui parc, la Munceşti. Alte autocare erau parcate în alte părţi ale oraşului, iar cei veniţi din toate colţurile republicii îşi dădeau întâlnire în centrul Chişinăului. Erau nerăbdători, le era cald, foame şi sete, dar organizatorii locali primiseră indicaţii să nu dea niciun ban până la sfârşitul marşului.

Pe când, în centrul Chişinăului, răsuna rezoluţia mitingului, intitulată „Pentru dreptate socială şi guvernare responsabilă”, cei în numele cărora se pronunţa acest text se gândeau că îi dor mâinile, picioarele, că au dureri de cap şi că niciun doctor nu-i mai poate ajuta, dacă nu au bani pentru tratamente.

Rezoluţia le vorbea despre eurounionismul „nefast”, iar oamenii visau cu ochii deschişi la o cupă de ciorbă şi la un călcâi de pâine. Unora li se făcuse ruşine când au înţeles că au fost folosiţi, cu mic cu mare, pentru a demonstra cuiva cât de mare susţinere are partidul roşu, al lui Igor Dodon.

„Sprijinim principalul scop propus de Partidul Socialiştilor pe care îl vor realiza după victoria în alegerile parlamentare – trecerea la forma de guvernământ prezidenţială”, se auzea de la microfon, publicul, adunat de prin sate îndepărtate, înţelegând, într-un moment, că au devenit protagoniştii unui episod care poate fi intitulat lupta pentru putere.

Zinaida Greceanâi a spus că e o sărbătoare frumoasă. Oamenii din coloane se gândeau la ceva de mâncare şi la ziua de mâine, în care vor rămâne la fel de săraci şi neauziţi de nimeni.