Proteste cu președinte
Manifestările de 1 Mai nu sunt ocupația unui șef de stat. Ați mai văzut undeva ca protestele de 1 Mai să aibă în frunte pe chiar șeful statului care, prin statutul său, este direct responsabil de viața și nevoile oamenilor? Manifestările de 1 Mai, sunt prerogativa Sindicatelor, nu a șefilor de stat. În caz contrar, acești șefi de stat nu sunt decât niște speculanți
O nouă bătaie de joc. Dar dacă lumea se lasă provocată şi minţită, de ce şacalii de la putere să nu profite de asta? La Chişinău, de 1 Mai, Igor Dodon, de la Preşedinţie, şi complicii său socialişti au cărat cu autocarele lume de prin toate zonele republicii (încă nu e clar pe ce bani) şi au pus-o să defileze, timp de câteva ore, într-un marş, care nu are nimic în comun cu ziua şi semnificaţia sărbătorii de 1 Mai. Acţiunea a fost una, evident politică şi evident electorală.
Peste tot în lume, 1 Mai este Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii, zi în care lumea iese în stradă sau intră în greve şi îşi revendică (acolo unde are nevoie) nişte drepturi sociale şi economice. Aşa cum s-a întâmplat şi de data asta în marile oraşe din Turcia, Grecia, Austria, Franţa, Germania… În Spania, bunăoară, sindicatele au organizat proteste în 70 de oraşe. Lumea ieşită în stradă a cerut şanse egale pentru femei şi bărbaţi, salarii şi pensii mai mari, la Viena, protestatarii au scandat împotriva rasismului social şi a săptămânii de muncă de 60 de ore, în Germania s-a protestat împotriva prăpastiei dintre bogaţi şi săraci… Şi aşa a fost şi se întâmplă în toată lumea, care-i lume. Cu ce revendicări a ieşit Dodon şi socialiştii la Marş? Republică prezidenţială (Dodon se vrea un al doilea Putin), parteneriat strategic cu Rusia, statalitate moldovenească, libertate propagandei ruseşti în Moldova, sprijin electoral pentru socialişti la Chişinău şi Bălţi, pe 20 mai, şi la alegerile parlamentare din toamnă. Toate aceste revendicări se regăsesc într-o rezoluţie a Marşului de 1 Mai, rezoluţie care se încheie cu: „Partidul Socialiştilor a fost şi rămâne un partid al luptei pentru statalitatea moldovenească şi pentru dreptate socială… Suntem siguri de susţinerea din partea majorităţii poporului şi de victoria noastră!”. Întrebare: unde-i 1 Mai în această Rezoluţie? Unde-s revendicările sociale şi economice ale oamenilor muncii? Sunt, cumva, cei care au ieşit în stradă mulţumiţi de salarii, de pensii, de viaţă, de costurile exagerate la tarife şi servicii? Cu ce au plecat acasă, cu ce speranţă, cele două sau poate trei mii de manifestanţi, după o zi de frământare a tălpilor pe uliţele Chişinăului? Cu ce se va schimba viaţa lor în bine după acest protest şi această rezoluţie? Urcat la tribună, Dodon a triumfat, iar Greceanîi arăta fericită că a putut aduna lumea, la Chişinău, sub steagurile lor. „E bine, e frumos. Nu contează banii, dumneavoastră, presa, totdeauna întrebaţi de bani şi costuri, important e că lumea a venit…”, declara, exaltată, la camere, Zinaida Greceanîi. Priviţi de la o parte, Dodon şi Greceanîi trăiau bucuria satisfacţiei că au reuşit să prostească câteva mii de oameni, purtându-i ca pe o turmă rătăcită pe străzile Chişinăului, pentru a-şi face cheful şi a-şi satisface orgoliile de mai mari ai zilei. Deşi, până la „mai-marii zilei” e mult. Câteva precizări: în primul rând, acţiunile de 1 Mai nu sunt ocupaţia unui şef de stat. Aţi mai auzit sau văzut undeva în vreo altă ţară ca protestele de 1 Mai să aibă în frunte pe chiar şeful statului, care, prin statutul său, e direct responsabil de viaţa şi de nevoile oamenilor? Manifestările de 1 Mai, peste tot în lume, sunt prerogativa Sindicatelor, nu a şefilor de stat. În caz contrar, fie aceşti şefi de stat nu sunt la locul lor, fie sunt nişte speculanţi. Aşa cum a făcut-o Dodon, motivându-şi prezenţa la marş cu faptul că „sunt socialist, de aceea sunt cu voi aici”, trişa Dodon de la microfon. În realitate, Dodon e socialist în aceeaşi măsură, în care capra ar fi regele animalelor. Doi: prin Marşul de 1 Mai, Dodon a căutat să scoată nişte profituri politice pentru el şi partidul său. A reuşit? Cine are ochi să vadă, a văzut. Cine are minte să înţeleagă, a înţeles. Trei: minte Dodon când se dau, el şi Partidul Socialiştilor, „cei mai mari apărători ai statalităţii moldoveneşti”. În 1991, când a fost proclamată R. Moldova, Dodon era încă pionier, Ivan Ceban încă nu era nici octombrel, Zinaida Greceanîi era „cadrovîi communist”, iar socialiştii nu erau încă în niciun proiect politic. Iar pe cât de mare statalist este Dodon, noi am văzut, în 2016, când a mers la întâlnirea cu separatistul Krasnoselski, la Tighina. Până a deveni statalist, Dodon are încă de ispăşit un greu păcat, după ce a depus flori la mormântul cazacilor ruşi, veniţi de pe aiurea să lupte la Nistru împotriva R. Moldova, iar dacă ar fi fost în viaţă Filip Lupaşcu (un nume legendar al Războiului de Independenţă), Dodon poate că nici nu ar fi ajuns înapoi, în drumul său de la Tighina la Chişinău. Patru: Dodon susţine că a ieşit în stradă de 1 Mai pentru a protesta împotriva politicilor „antistatale” şi „antisociale” ale regimului oligarhic din Moldova. Dar Dodon al cui este? Nu e şi el parte al aceluiaşi regim? Nu acest regim l-a făcut preşedinte? Nu PD şi-a retras candidatul din campania prezidenţială (M. Lupu), ca să nu-i facă concurenţă şi să nu o aducă câştigătoare a scrutinului pe Maia Sandu? Nu acest regim a închis ochii la convoiurile de votanţi aduşi din stânga Nistrului, ca să-l voteze pe Dodon? Nu pentru Dodon au lucrat televiziunile lui Plahotniuc în alegeri? Nu Dodon a salvat acest regim de la moarte, când în 2011, împreună „cu echipa”, l-a părăsit pe Voronin, au trecut de partea lui Plahotniuc (Voronin zice că pentru 3 mln. USD) şi l-au votat pe Timofti preşedinte? Nu acest regim i-a iertat „maicii Tereza a PSRM”, Zinaida Greceanîi, implicarea în furtul miliardului? De ce nu a ieşit Greceanîi la microfon să spună cum de şi-a permis să ia credite neperformante de la BEM și de ce nu le-a restituit sau nu stă alături de Filat, ci în dreapta lui Igor Dodon? R. Moldova e o lume a „de ce”-urilor şi a problemelor. Şi nu extratereştrii ni le-au creat, şi nu doar ale lui Plahotniuc sau Filip sunt ele, ci şi ale Zinaidei Greceanîi de pe când era premier şi ale lui Dodon, de pe când era ministru la Economie, şi a altor escroci de până la ei, care pentru lume sunt ba comunişti, ba democraţi, ba socialişti, dar de furat fură la fel şi sunt aceiaşi terchea-berchea, urechile cărora nu aud ce vorbesc gurile lor.
