Parlamentul la numit pe Vasile Botnari în funcția de director al SIS. 53 de deputați i-au susținut candidatura

foto-_j0a4318_0

Parlamentul l-a numit, în ședința de astăzi, pe Vasile Botnari în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate, pentru o perioadă de cinci ani.

Candidatura a fost susținută de 53 de deputați prezenți la ședință, iar hotărârea intră în vigoare la data adoptării. Noul director a depus jurământul în fața Parlamentului.

Potrivit procedurii legislative, inițiativa de numire în funcție de director al Serviciului de Informații și Securitate este semnată de cel puțin 10 deputați, avizată de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică și propusă Legislativului de Comisia juridică, numiri și imunități.

Vasile Botnari este născut la Strășeni și pe parcursul anilor a ocupat mai multe funcții importante la instituțiile de stat. Începând cu luna februarie 2017, el a ocupat funcția de șef al Consiliului de administrație a MoldovaGaz. Înainte de aceasta, Botnari a fost ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, fiind succesorul premierului Pavel Filip la șefia Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor. În n 2008-2009 a fost director al Agenţiei Transporturi, iar în 2005–2008, director general al „Air Moldova”. În anii 2003-2005, a fost reprezentantul companiei aviatice italiene „Club Air” în R. Moldova, după care s-a ocupat de managementul companiei „Nobil Air”, controlată de colegul său de partid Vlad Plahotniuc. În 2009-2011, Botnari a fost membru al Consiliului de Administrare al Victoriabank, despre care se spune că aparținea în acel moment lui Plahotniuc, scrie zdg.md.

Vasile Botnari a trişat în ultimii ani, atunci când ocupa funcţii publice. Acesta nu şi-a declarat imobilul de lux în care locuieşte cu familia, înregistrat pe numele socrilor, dar şi un apartament, la care soţia sa este coproprietară. Recent, în septembrie 2016, socrii pensionari ai fostului ministru, care nu au afaceri, au achiziţionat alte două imobile din imediata vecinătate a casei în care locuieşte Vasile Botnari.

ZdG a constatat însă că, în ultimii ani, Vasile Botnari a trişat, driblând legislaţia. El şi-a înregistrat casa de lux de la Telecentru, în care locuieşte, pe numele socrilor, Anton şi Efrosinia Cucoară, ambii având câte 64 de ani. Casa în care locuiesc Vasile şi Natalia Botnari împreună cu cei doi copii ai lor are două niveluri şi e păzită de compania de pază „Argus-S”, deţinută de Vladimir Plahotniuc şi condusă de Valentin Zubic, fost viceministru de Interne.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente