16:30:32 29.03.2024
Stiri

CONCURS // Textul celei mai FRUMOASE scrisori adresate MAMEI, scrisă în R. Moldova în 2018: Aparține unei liceene din Orhei

Social 02.05.2018 15:19 Vizualizări5411 Autor: Ziarul National
CONCURS // Textul celei mai FRUMOASE scrisori adresate MAMEI, scrisă în R. Moldova în 2018: Aparține unei liceene din Orhei


Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a premiat, zilele trecute, câștigătorii concursului național de creație literară „Scrisoare Mamei”, ediția 2018, desfășurat în perioada 1 decembrie 2017 – 1 martie curent.

La categoria LICEU, locul I i-a fost acordat Aureliei Obreja de la Liceul Teoretic „I. L. Caragiale” din Orhei, a cărei scrisoare este un adevărat omagiu adus celei care i-a dat viață.

CITIȚI și LOCUL I // Scrisoarea unei fetițe către mama ei care a abandonat-o pe când avea șapte luni: „Nu te urăsc, nici nu te învinovățesc măcar, dar totuși nu pot înțelege...”

Ziarul NAȚIONAL vă propune să citiți mai jos întreaga scrisoare a Aureliei către mama ei:

Iubită mamă,

pentru că tu nu ai început și nici sfârșit,

pentru că tu nu mori niciodată,

pentru că tu ești fântâna vieții pe Pământ, din care tot Universul bea apă,

pentru că tu poți ajunge și dincolo de cer, privind în ochii copilului tău,

pentru că în tine trăiește Eva, cu seninătate de început de lume,

pentru că sunt mii de „pentru că” prin care-ți pot justifica Dragostea măreață și gingașă pe care ți-o port.

În fiecare zi eu devin femeie. Femeie din femeie. Pasăre măiastră care cântă melodios, lin, despre arta de a iubi. Dar câte încap în acest cuvânt – mister, delicatețe, mirare, frică, dulceață, bucurie, exaltare, perfecțiune, haos, speranță, tandrețe și mii de așteptări. Și toate, rând pe rând, ca pe-o taină veche, mi le transmiți tu, mamă.

Am moștenit de la tine cerul. Mi-ai dăruit un cer de o seninătate absolută. Un albastru care îți taie răsuflarea. Ochii tăi, mamă. În adâncul lor, de fiecare dată, te regăsesc şi mă regăsesc. Iar și iar. Ca un dans ce nu se mai sfârșește.

Am moștenit de la tine bătăile inimii. Vibrăm împreună. În noi se zbate aceeași viață, același puls. Pentru că tu mamă ești. Pentru că eu fiică sunt. Pentru că ne leagă cerul și pământul. Soarele și luna. Pentru că altfel nu știu dacă ar putea fi.

Am moștenit de la tine zâmbetul și puterea. Puterea de a zâmbi. Am învățat să zâmbesc cu inima. Așa cum faci tu de fiecare dată când norii grei se lasă pe umerii tăi goi și slabi. Acest zâmbet mă ajută să construiesc. Știi tu, atunci când se prăbușesc tragic și zgomotos toate ... visele unui om. Zâmbesc. Zâmbim împreună, mamă.

Am moștenit de la tine lacrimi și putere. Puterea de a plânge. Pentru că, știu, astfel mă autopurific și apele îmi devin mai limpezi. E frumos, e atât de frumos uneori să poți plânge. E o trăire eliberatoare și pură.

Am moștenit de la tine măiestria de a pleca capul. Să stau în genunchi și să mă rog. Să vorbesc cu Dumnezeu. Să nu mă tem niciodată că El ar putea să nu mă audă. De mică îmi tot zici că nu sunt singură, că El e mereu cu mine. Şi eu te cred, pentru că ești mama mea. Și astfel mi s-a așezat Dumnezeu pe ochi, pe gură, pe inimă, pe întreaga mea Viață.

Am moștenit de la tine un copac. Un copac care se ține strâns de pământ prin rădăcinile sale adânci și puternice. Nu îi este frică de vânt sau furtună. E verticalitatea mea, mamă.

Am moștenit de la tine un fir de iarbă verde. Iarba nu se teme că va fi călcată atât de dur în picioare. E curajul meu, mamă.

Am moștenit de la tine o sămânță de grâu. Sunt liniștită. Pentru că știu, mereu o pot sădi, iar ea mereu va da roade. E speranța mea, mamă.

Am moștenit de la tine o floare. Cea mai simplă floare de pe Pământ. Uneori, o pun la ureche, râd și strig în gura mare: floare la ureche. Și totul în jur devine mai accesibil, mai ușor, mai liber.

Am moștenit de la tine o piatră. O piatră care tace și ascultă durerea altor oameni. Ea nu se revoltă niciodată, nu demonstrează nimănui nimic, nu vrea dovezi. E empatia mea, mamă.

Am moștenit de la tine o pâine. O pâine caldă, proaspătă, din care ies aburi. Îi simți? E căldura mea, mamă.

Am moștenit de la tine o pasăre. E albă, neînfricată și tare rebelă. Îi plac orizonturile largi și diminețile senine. E libertatea mea, mamă.

Am moștenit de la tine o frunză. Ea se rotește îndrăzneț prin vântul galben de toamnă. Dansează, zboară, planează, cântă și tresare atunci când cineva o ia în mâini ca să o admire. Și se bucură că poate oferi ceva în schimb. E sufletul meu, mamă. Suflet care poate iubi şi care te iubește cu iubirea de la începuturi. Îți imaginezi iubirea de la începuturi? Dacă nu, închide ochii și ascultă tăcerea din tine. Ea îți va povesti despre liniște și măreție. Aceeași formulă are și iubirea mea.

Dragostea care îți asigură veșnicie,

dragostea care te înalță şi te purifică,

dragostea care ne leagă, mamă.

Te descopăr atât de luminoasă, diferită, angelică și mă mir de binecuvântarea de a-ți fi fiică. Tu ești lumină. Ești zbor.

Ia-mă de mână. Învață-mă să zbor. Zburăm împreună, mamă.

Fiica ta

Aurelia Obreja,

LT „I. L. Caragiale”, Orhei




Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md