(foto) Franța le-a dat libertate, iar ei și-au deschis propriul birou de arhitectură la Paris. Povestea a doi arhitecți moldoveni

29665661_10215736255698016_687088417_n
Foto: Arhiva personală

S-au văzut fugitiv în primul an de facultate pe coridoarele Universității Tehnice. Deși Andrei a continuat să studieze în Franța, Svetlana și-a finalizat studiile la Chișinău, acolo unde după câțiva ani s-au reîntâlnit. El preferă griul, negrul, albul, iar ea – oranjul, verdele, albastrul. El proiectează în dreptunghiuri, iar ea aduce căldura și plasticitatea necesară în fiecare proiect comun. Parisul le este acum casă amândurora, acolo unde lucrează la propriul lor cabinet de arhitectură. Franța le-a dat libertatea să viseze și oportunitățile de a-și vedea visurile realizate.

De la UTM – la Școala Națională de Arhitectură din Marsilia

Andrei Ursu a studiat Arhitectura timp de un an la UTM, acolo de unde pleca dezamăgit cu ideea că „arhitecților le este greu în viață”. Ezitase între inginerie și arhitectură atunci când își alegea profesia, dar a ales-o pe ultima datorită oportunității de a-și dezvolta creativitatea. A depus documentele la trei universități în Franța: Marsilia, Strasbourg și Montpelier. Prima alegere a fost însă pentru Marsilia, unde a fost acceptat și unde a studiat cinci ani la Școala Națională de Arhitectură.

Vorbea franceza și engleza încă din liceu, dar înainte de studii a urmat cursuri intensive de limbă franceză la Chișinău. La universitatea din Marsilia a fost acceptat în baza examenului de limbă și a dosarului ce conținea diverse proiecte. „Nu a fost un an pierdut în Moldova. Am învățat la facultate o modalitate utilă de prezentare a proiectelor de construcții, care mi-a servit mai apoi în hexagon”, povestește Andrei.

Arhiva personală

„Francezii nu aveau răbdare să mă exprim și nu înțelegeau glumele mele”

Primul oraș în care a ajuns a fost Parisul. S-a așteptat să găsească un oraș mai frumos și mai bogat. Cu toate acestea, Marsilia i-a arătat o realitate și mai dură, întrucât în acea perioadă se desfășura greva gunoierilor, ceea ce aducea orașul la rangul de „dezastru”. „Te-au întâlnit frumos”, râde Svetlana.

„Mi-a fost greu din cauza barierei lingvistice, dar și pe plan financiar. Trebuia să mă întrețin singur, așa că noaptea lucram vânzător la o băcănie arabă, iar ziua mă duceam la facultate. Era foarte obositor”, spune tânărul arhitect. Nici integrarea socială nu a fost mai ușoară. „Dacă în Moldova eram înconjurat de prieteni, am ajuns să mă regăsesc practic singur în Franța. Obstacolul cel mai mare a fost limba, pe care nu o vorbeam la nivelul nativ al francezilor. Ei nu prea aveau răbdare să mă aștepte să mă exprim și nici nu înțelegeau glumele mele. Cu timpul, franceza mea a devenit mai bună, iar cercul de prieteni s-a mărit. La facultate însă am legat prietenii mai strânse cu doi studenți din Soci și respectiv, Odessa. M-am împrietenit și cu studenți din Moldova.” Își amintește că invitase un coleg francez la cină, iar a doua zi când l-a întâlnit pe holurile facultății, acesta nici măcar nu l-a salutat. „Atunci am simțit ceva similar cu șocul cultural”, râde Andrei.

Arhiva personala

Înveți să gândești

„Sunt foarte mulțumit de studiile din Franța, pe care le consider net superioare celor de acasă. Sunt bazate pe învățarea de a gândi și a construi o gândire corectă și eficientă. În Moldova pe de altă parte, studiul era bazat pe un lucru enorm, fără a acorda suficient timp înțelegerii conceptului proiectului pe care îl faci”, povestește tânărul.

După studii a venit la Paris, unde s-a specializat în Arhitectură și riscuri majore în ceea ce privește inundațiile, cutremurele și alte tipuri de riscuri naturale. În același timp, a urmat un curs care permite celor ce dețin o diplomă în arhitectură să-și deschidă propriul cabinet.

A lucrat timp de un an într-un birou de arhitectură specializat în construcția clădirilor de locuit. În următorii doi ani a avut parte de o experiență similară doar că într-un birou mai mare. Ulterior, timp de 3 ani a lucrat în calitate de comerciant și conducător de lucrări într-o întreprindere de construcții, experiență care i-a permis să aibă o viziune diferită asupra procesului arhitectural de construire a unei clădiri. „Apoi, am hotărât să-mi deschid propriul cabinet de arhitectură…”

Arhiva personală

Între timp, acasă…

Îl deschidea împreună cu Svetlana, cu care deja se căsătorise. A revăzut-o acasă într-o vacanță, după ce-și terminase studiile în Marsilia. „În tot acest timp, eu continuam să trăiesc fericită”, spune Svetlana râzând. Cu alte cuvinte, în timp ce Andrei studia la Marsilia, Svetlana studia Urbanism și Arhitectură acasă. După absolvire, a lucrat pentru două cabinete de arhitectură din Chișinău. „Intenționam însă să emigrez în Canada”, spune ea.

„Îmi era greu să fiu independentă cu salariul pe care îl câștigam. Pe de altă parte, eram o pasăre liberă care căuta locuri unde ar putea să zboare. L-am întâlnit pe Andrei în timp ce mă pregăteam să plec. Mi-am amintit de el și de faptul că i-am remarcat ochii mășcați în primul an de facultate. Am continuat să discutăm pe rețelele de socializare. Primele noastre impresii s-au confirmat printr-o vizită în Franța, în urma căreia am înțeles că el este persoana care merită atenția mea și pentru care trebuie să îndrăznesc fără frică. Am îndrăznit și am venit la Paris”, povestește Svetlana.

Franța i-a dat libertate

„Mi-a plăcut totul! Am simțit și am avut deodată foarte multă libertate, ceea ce acasă nu exista. În Franța, nu se acordă atâta importanță aspectului fizic, că ești pieptănat sau nepieptănat, că mănânci în stradă sau că te așezi pe trotuar. Ești liber să fii cum simți. În ceea ce privește șocul cultural, cred că m-am ciocnit  practic cu aceleași cazuri ca și Andrei. În cultura noastră te atașezi de om, iar „a-ți da cuvântul” e egal cu un contract. În Franța însă, iei cuvântul înapoi așa cum l-ai dat, fără a avea vreo remușcare, și asta pentru că nimeni nu e obligat să respecte nicio promisiune. Mi-a fost greu din acest punct de vedere să fac cunoștință cu societatea franceză, dar am avut noroc de susținerea lui Andrei”, își amintește tânăra. La început i-a fost uimitor și obiceiul francezilor de a sta ore în șir la o cafea. „Acasă le povesteam că aici nimeni nu lucrează. Mă întrebam mereu cum poți să petreci atât de mult timp doar cu o cafea. Am înțeles mai târziu că e plăcerea de a trăi și acum găsesc minunat acest lucru, mai ales pentru că zilele cu soare sunt atât de rare la Paris, ceea ce îi face pe parizieni să le aprecieze cu adevărat.”

Svetlana spune că francezii au învățat-o să fie mai independentă, mai deschisă către propuneri, mai conștientă de faptul că poți avea doar o șansă să spui „da”. „Am mai învățat că nu trebuie să am așteptări de la oameni. În acest mod dezamăgirile vor fi mai mici.”

31138128_10212007125112917_4021256121216925696_n

Acasă – soți, la birou – asociați

Cererea de căsătorie a venit pe neaștepate, dar a fost foarte așteptată. S-a întâmplat într-o zi la cumpărături ca Andrei să se furișeze pe ascuns într-un magazin de bijuterii de unde a cumpărat inelul aducător de bucurie. Svetlana a bănuit desigur și aștepta cu nerăbdare momentul când mica bijuterie îi va ajunge pe inelar, iar ea va accepta printr-un „da” invitația la veșnicie. „În momentul când încerca să-mi pună inelul pe mână simțeam că-i bate inima cu putere. Eram foarte bucuroasă că el avea emoții, ceea ce însemna că el asta și-a dorit. Desigur, nu am putut să-i spun nu”, mărturisește Svetlana.

Au avut o nuntă tradițională, acasă în Moldova, unde au fost invitați și prieteni francezi. Aceștia au rămas impresionați de tradiții, de bucătărie și de cât de veseli pot fi moldovenii. „Au chiuit și au dansat băsmăluța”, își amintesc tinerii.

Svetlana a urmat un curs de post-masterat, specializându-se ca și Andrei, în arhitectură și riscuri naturale majore la Universitatea Belleville din Paris. A lucrat apoi într-o întreprindere franceză, despre care spune că a fost o experiență bună. „Colegii m-au primit foarte bine. M-am simțit importantă, nu ca o străină.” După această experiență a urmat o alta și mai provocatoare, deschiderea propriului birou de arhitectură alături de Andrei.

31292709_10212007125512927_2125321586687868928_n

De la deschiderea propriului birou de arhitectură, la crearea unei rețele de clienți

„Prima dificultate atunci când vrei să deschizi un birou de arhitectură este înscrierea în ordinul arhitecților. E o procedură destul de lungă, care în cazul nostru a durat jumătate de an. Deschiderea întreprinderii în sine decurge foarte ușor și durează până la o săptămână. Este necesar doar să ai ceva economii bănești”, povestește Andrei.

Problema cea mai mare vine după, spun tinerii, iar asta constă în alimentarea întreprindereii cu proiecte de construcții. Andrei și-a dat seama atunci că trebuie să-și construiască o rețea, stabilind cât mai multe contacte. „Oriunde nu te-ai afla, trebuie să spui oamenilor că ești arhitect, pentru că ulterior ei ar putea să apeleze la tine odată ce te cunosc, iar ulterior să te recomande altora. Am făcut parte din diferite asociații, precum Asociația de ajutor a proprietarilor și coproprietarilor, unde faceam voluntariat o jumătate de zi pe săptămână. Datorită acestei activități am obținut multe contacte. Era mai mult o investiție de timp, care a adus mai târziu rezultate.”

Printre proiectele realizate se numără o reamenajare de birouri de 1000 m2 în suburbia Parisului. „Am amenajat o „salle repos” (o sală de odihnă), unde lumea mănâncă și se odihnește. Ne-am ocupat de designul recepției, mobilă și spațiul de primire.” Un alt proiect mai mare e biserica Ștefan cel Mare din Montreuil, pe care tinerii au făcut-o benevol. „Lăcașul are elemente în comun cu Mănăstirea Putna, ceea ce a fost o cerință a clientului, părintele Valeriu Jornea. La început ne-am opus ideii, pentru că aveam o viziune mai contemporană. Noi mereu ne străduim să facem ceva care să corespundă timpului în care trăim. Am acceptat în cele din urmă gândindu-ne că trebuie să fie o construcție în care moldovenii de la Paris să se regăsească.”

El preferă griul, ea – oranjul

Svetlana și Andrei fac echipă bună la serviciu, chiar dacă câteodată „mai tună și plouă”, râd cei doi. „Atunci când doi arhitecți au două idei diferite, să gasești un compromis e cam complicat. Noi am știut să tragem foloase din diversitatea noastră și din gusturile noastre practic opuse. Găsim întotdeauna un compromis, iar probabilitatea ca proiectele pe care le propunem să placă majorității e considerabil mai mare”, este de părere Andrei.

El preferă griul, negrul, albul, ea în schimb – oranjul, verdele, albastrul. El vede totul în dreptunghiuri, pe când ea aduce căldura și plasticitatea necesare în oricare proiect comun. Arhitectura lui este mai rece și mai calculată, Svetlana însă are o viziune mai artistică. El o vede pe ea exigentă și responsabilă, iar ea îl vede pe el inteligent și corect.

„În relația noastră se întâlnesc toate anotimpurile. E cald și frig, e soare și vânt”, spune Svetlana. „Până la urmă, ne unesc aceleași valori: corectitudinea, respectul, un sens al calității proiectelor și relațiilor pe care dorim să le construim”, adaugă Andrei.

Text de Doina Munteanu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente