/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone și reuniune NATO-Ucraina. Zelenski confirmă: Kievul a lovit un aerodrom în Crimeea

A fost inaugurat drumul de ocolire al municipiului Cahul. Proiectul a costat 37 milioane lei

missing
28 aprilie 2018, ora 08:57

Strada Spirin reprezintă o cale de ocolire a oraşului Cahul, care oferă acces autoturismelor şi autocamioanelor acces spre direcţiile orașelor Taraclia și Vulcăneşti.

Proiectul „Reabilitarea și modernizarea drumului de importanță regională – strada Ivan Spirin din mun. Cahul” a demarat în anul 2014, fiind implementat de ADR Sud în parteneriat cu Primăria municipiului Cahul, Consiliile raionale Cahul, Taraclia și Vulcănești. Grație implementării programului a fost reparat un sector de drum de 2,6 km, cu trotuarele aferente. Costul proiectului este de circa 37 milioane de lei, bani alocaţi din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională, acesta având drept obiectiv general eficientizarea transportului de mărfuri şi călători în Regiunea de Sud a Republicii Moldova prin îmbunătăţirea infrastructurii rutiere.

După darea în exploatare a străzii reparate, aceasta urmează să aducă beneficii celor 41 de mii de locuitori ai orașului Cahul, transportatorilor naţionali şi internaţionali de mărfuri ce traversează punctul de trecere vamală „Cahul-Oancea” – circa 500 maşini de tonaj mare lunar pe direcţiile Oancea-ZEL Taraclia, circa 200 unităţi de transport lunar de la Oancea către ZEL Vulcăneşti, cât şi alte peste 100 persoane care traversează zilnic hotarul în direcţia raioanelor de sud, precum și a unui număr de 187 de mii de cetățeni, cât constituie populația raioanelor Taraclia și Vulcănești.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram