Trimite e-mail | Printeaza
IT
25.04.2018

Respectarea de către operatorii de telefonie mobilă a cerințelor de calitate va fi monitorizată mai strict

Respectarea de către operatorii de telefonie mobilă a cerințelor de calitate va fi monitorizată mai strict

Subiectul a fost abordat anterior de către prim-ministrul Pavel Filip în cadrul mai multor ședințe de Guvern, iar astăzi Executivul a aprobat un proiect de lege care prevede că măsurările parametrilor de calitate a serviciilor de comunicații electronice vor fi efectuate conform standardelor europene.

De acest lucru se va ocupa Serviciul Naţional de Management al Frecvenţelor Radio şi Securităţii Cibernetice, care dispune de echipament și tehnică performantă pentru a efectua măsurările.

Anterior această sarcină revenea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), care însă din lipsa capacităților tehnice se baza pe datele raportate de furnizorii serviciilor respective.

Conform modificărilor aprobate de Executiv, Serviciul Naţional de Management al Frecvenţelor Radio şi Securităţii Cibernetice va transmite datele colectate către ANRCETI – autoritatea responsabilă de controlul calității serviciilor în domeniu.

„Eram într-o situaţie paradoxală pentru că existau criterii în licenţele acordate operatorilor, doar că aceşti parametri tehnici nu puteau fi verificaţi şi raportau nemijlocit operatorii. Acum a fost identificat Serviciul, care va avea şi echipamentul necesar, şi eu cred că foarte obiectiv o să ne spună care este nivelul de acoperire cu telefonie mobilă sau mai bine zis – al respectării licențelor obţinute”, a spus premierul Pavel Filip.

Redirecționarea competențelor va contribui la implementarea cadrului legal necesar pentru monitorizarea obiectivă a calităţii serviciilor de comunicaţii electronice, furnizate prin intermediul rețelelor și stațiilor de radiocomunicații. Acest fapt va îmbunătăți calitatea serviciilor voce şi date în cadrul reţelelor de telefonie mobilă, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus