Cum se va numi cel de-al treilea copil al familiei regale. Cele mai populare nume la casele de pariuri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aducerea pe lume a celui de-al treilea copil al familiei regale britanice, prințul William și Ducesa de Cambridge Kate Middleton, a trezit o dezbatere aprinsă în ceea ce privește alegerea numelui celui de-al doilea fiu. O lume întreagă așteaptă cu sufletul la gură să afle cum îl cheamă pe cel de-al șaselea strănepot al Reginei Elisabeta a II-a.

Alegerea numelui este una dintre cele mai grele misiuni pentru părinți. Cu atât mai mult cu cât în acest caz, părinții sunt membrii familiei regale britanice, iar numele ales ar putea fi peste ani cel al regelui. Pentru că miza este așa mare și interesul este pe măsură, nu e de mirare că se pariază pe cum îl va chema pe micul prinț.

Trebuie să fie prenume cu rezonanță istorică, de care să se lege momente simbolice ale monarhiei britanice. Fratele mai mare, prințul George, are trei prenume care amintesc de 10 dintre regii Regatului Unit, iar sora Charlotte poartă numele străbunicii sale – Elisabeta și numele bunicii paterne – Diana.

Sunt cinci prenume favorite la casele de pariuri Arthur, Albert, Philip, Frederick și James. Există și posibilitatea ca la al treilea copil, ducii de Cambridge să mai renunțe la cutume și să-și boteze fiul și după o rudă din partea mamei sau, de ce nu, să aleagă din numele populare printre britanicii de rând. Istoricii sunt însă sceptici că vom avea un prinț Liam, Logan sau Oliver.

Să nu uităm că bebelușul intră în succesiunea la tronul britanic. Ce-i drept e abia al cincilea. Îi are înaintea sa pe prințul moștenitor Charles, bunicul său și fiul reginei Elisabeta a doua, pe tatăl său William și, desigur, pe frații mai mari, prințul George și prințesa Charlotte.

Un alt subiect care a stârnit dezbateri a fost apariția impecabilă a ducesei de Cambridge pe treptele maternității. Iată numai câteva dintre titlurile din presa străină. „Ducesa pe tocuri, gata pentru o ședință foto, la numai 7 ore după naștere”, scrie Mirror, apariție miraculoasă, titrează Daily Mail și incredibilă, scrie People. Dacă ne uităm strict la vestimentație, machiaj și coafură, Kate arată impecabil datorită unei armate de asistenți care se mobilizează de cum medicii își încheie misiunea. Ținutele sunt alese atent, mereu cu referințe la familia regală, părul aranjat cât mai natural, machiajul cât mai simplu.

Dacă vorbim despre forma fizică de invidiat, secretul e o combinație între o dietă echilibrată, exerciții și tehnici de relaxare. Ducesa n-a zăbovit prea mult în spital după niciuna dintre nașteri. Cu prințul George, primul ei copil a stat o noapte sub observație, cu Charlotte a plecat după 10 ore, iar acum după numai șapte. Dacă ar fi să privim în statisticile europene, vom vedea că britanicele stau cam două zile și jumătate în spital după naștere, mai puțin decât femeile din Germania, România și Croația. O explicație pentru externarea rapidă a ducesei este și interesul media exagerat care bulversează activitatea maternității și reprezintă un stres suplimentar pentru celelalte mămici.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...