Salariul minim în sectorul real se majorează până la 2610 lei

Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real al economiei va crește cu 230 de lei și va constitui 2610 lei pe lună, începând cu 1 mai curent. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Guvern.

Astfel, angajatorii din sectorul real al economiei nu vor putea oferi un salariu mai mic de 15,44 lei pe oră. În prezent, nivelul remunerării este stabilit în mărime de 14,09 lei pe oră sau 2380 de lei lunar.

Majorarea este efectuată în conformitate cu Legea salarizării, care prevede reexaminarea anuală a salariului, în funcţie de creșterea preţurilor şi a productivităţii muncii la nivel naţional.

Pe parcursul anului trecut prețurile au sporit cu 6,6%, față de anul 2016, iar rata de creştere a productivităţii muncii a fost de 3%. În acest condiții, creşterea salarială pentru anul curent este de 9,6%.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.