Linkuri accesibilitate

Moscova: „Sperăm ca ordinea și stabilitatea să se mențină în Armenia”


La o reuniune a Consiliului de Securitate al Armeniei astăzi la Erevan
La o reuniune a Consiliului de Securitate al Armeniei astăzi la Erevan

Rusia s-a declarat mulțumită că situația din Armenia „nu se destabilizează” după demisia premierului Serj Sarkisian sub presiunea protestelor de stradă prelungite. „Sperăm ca ordinea și stabilitatea să se mențină în Armenia”, a spus marți purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, îndemnând la găsirea unui „consens al tuturor forțelor care reprezintă poporul armean”. Rusia are o bază militară în Armenia, iar Sarkisian, care a condus țara ca președinte 10 ani, este considerat un aliat apropiat al lui Putin. El și-a dat demisia luni după 11 zile de proteste, la nici o săptămână după ce fusese ales de parlament în postul de premier. Postul este ocupat acum cu titlu de interimat de Karen Karapetian. Principalul lider al protestelor, politicianul de opoziție Nikol Pașinian, a cerut organizarea de alegeri anticipate „în timp rezonabil”.

XS
SM
MD
LG