15:48:36 28.03.2024
Stiri

Pe cine îl vor PRIMAR locuitorii capitalei? Datele unui SONDAJ ar arăta că „unii favoriți vor avea parte de SURPRIZE” după 20 mai

Politică 24.04.2018 12:26 Vizualizări5460 Autor: Ziarul National
Pe cine îl vor PRIMAR locuitorii capitalei? Datele unui SONDAJ ar arăta că „unii favoriți vor avea parte de SURPRIZE” după 20 mai


Locuitorii municipiului Chișinău sunt mai puțin interesați de chestiunile politice și geopolitice promovate de unii candidați la funcția de primar general al capitalei. Astfel, cei care vor continua să treacă cu vederea problemele reale ale locuitorilor Chișinăului, vor avea „surprize neplăcute” după primul tur de scrutin, programat la 20 mai curent.

Cel puțin, așa declară purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat (PD), Vitalie Gămurari, care a făcut astăzi, după ședința săptămânală a formațiunii conduse de Vlad Plahotniuc, referire la un sondaj intern.

„Datele unui sondaj, pe care nu-l vom face public, arată că locuitorii capitalei pot da un răspuns negativ pentru cei care promovează probleme politice și geopolitice. Pe oameni îi interesează mai mult rezolvarea problemelor reale din municipiu. Se vede clar că locuitorii capitalei sunt sătui de dezbaterile politice și trebuie să constatăm că unii politicieni vor fi taxați și o să aibă parte de surprize neplăcute după 20 mai”, a menționat Gămurari.

Purtătorul de cuvânt al PD a reiterat invitația la dialog pentru partidele proeuropene. „PD nu are candidat la funcția de primar general, deoarece am vrut și vrem identificarea unui candidat unic care să învingă reprezentantul socialiștilor. Am văzut că persistă egoismul politic în rândul partidelor proeuropene. PD rămâne în continuare deschis pentru identificarea unui candidat unic. Mai este timp. Trebuie să fim conștienți că această campanie e o repetiție generală pentru alegerile parlamentare”, a punctat Gămurari.

Pentru a reduce șansele reprezentantului PSRM să-și adjudece Primăria Chișinău, democrații spun că e nevoie de discuții între reprezentanții partidelor proeuropene. „Așa cum am mai spus, noi rămânem deschiși pentru dialog. Încă nu e târziu. Considerăm că unii candidați de pe dreapta trebuie să se retragă din cursa electorală în favoarea candidaților care au șanse mari să acceadă în turul II. Dacă această problemă nu va fi soluționată, atunci PD va decide pe cine va susține”, a adăugat sursa citată.

Vitalie Gămurari a spus pe finalul intervenției sale că regretă faptul că reprezentanții unor partide implicate în alegeri afirmă că PD ar susține un candidat sau altul. „Asta au făcut reprezentanții Platformei „DA”, PAS, „Democrația Acasă” sau socialiștii. Se tot spune că noi susținem un candidat sau altul pentru a dezbina dreapta. Bineînțeles că nu este așa”, a spus Gămurari.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md