16:13:18 16.04.2024
Stiri

PREMIERĂ // Covoare și costume tradiționale din R. Moldova, prezentate la Strasbourg!

Social 24.04.2018 10:45 Vizualizări2350 Autor: Ziarul National


PREMIERĂ // Covoare și costume tradiționale din R. Moldova, prezentate la Strasbourg!

O expoziție de covoare și costume tradiționale din R. Moldova cu denumirea „Poeme țesute” a fost inaugurată, ieri-seară, la Strasbourg, în sala „La Grande Salle de l'Aubette”, iar piesele expuse vor putea fi văzute până pe 29 aprilie curent.

Expoziția însumează covoare și costume tradiționale din Republica Moldova din colecția Complexului de meșteșuguri „Artă rustică” din Clișova Nouă, raionul Orhei, fondat și condus de către Ecaterina Popescu. De rând cu lucrările realizate în secolele XIX-XX, colectate și restaurate de către proprietară, expoziția propune și piese confecționate recent. Un alt moment de atracție al expoziției îl constituie covoarele de sec. XVIII-XIX din colecția Castelului MIMI.

La inaugurarea evenimentului au participat ministra Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, viceprimarul orașului Strasbourg, Nawel Rafik-Elmrin, concetățeni stabiliți în Franța, precum și alți distinși oaspeți, care au putut urmări un recital susținut de Geta Burlacu și Petru Haruța.

„Se spune că prin meșteșuguri putem salva spiritul tradiției, iar prin tradiție se poate salva sufletul unui neam. Fără îndoială, soarta poporului nostru s-a țesut la fel precum străvechiul covor, s-a compus precum se compune un costum popular – fir cu fir, motiv cu motiv, piesă cu piesă, de la lână brută la fir, la țesătură. Bunicile, mamele, surorile noastre ne-au transmis prin covor și prin portul popular străbun mesaje de iubire și înțelepciune, cumințenia și credința în bine. Piesele expuse în cadrul Expoziției „Poeme țesute” pot fi citite și descifrate asemenea unor scrisori din depărtare. Vă îndemn să le citim împreună”, a declarat Monica Babuc.

Expoziția are drept scop promovarea imaginii Republicii Moldova peste hotare, dar și crearea unor noi punți de comunicare în diasporă și va putea fi admirată exact când se desfășoară sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la care participă și deputați de la Chișinău.

Un comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării ține să precizeze că evenimentul este orgabizat de instituție „în colaborare cu Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei și cu suportul Fundației lui Vlad Plahotniuc Edelweiss”.



Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md