Linkuri accesibilitate

Președintele Donald Trump s-a întîlnit la Washington cu omologul său francez Emmanuel Macron


Donald Trump, Melania Trump, Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Casa Albă
Donald Trump, Melania Trump, Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Casa Albă

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a primit luni în vizită pe președintele francez Emmanuel Macron la începutul unui summit de trei zile care se va concentra probabil asupra diferențelor de vederi între europeni și americani în privința acordului nuclear cu Iranul și a comerțului transatlantic. Reuters scrie că este prima vizită de stat găzduită de Trump de când s-a instalat la Casa Albă în ianuarie 2017. Programul a început cu o cină la Mount Vernon, unde a trăit George Washington, primul președinte american și comandant în Războiul de Independență, a cărui alianță cu Franța a jucat un rol important în înfrângerea britanicilor. Discuțiile principale vor avea loc marți, la Casa Albă, iar miercuri Macron se va adresa Congresului Statelor Unite, exact la data când un asemenea discurs a ținut predecesorul său, gen. Charles de Gaulle, în 1960.

XS
SM
MD
LG