Silvia Radu propune construcția blocului din strada Alba Iulia, 2, „în altă parte”. Până atunci, lucrările rămân sistate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Lucrările de construcție pe șantierul din strada Alba Iulia, 2, urmează a fi sistate. Despre aceasta anunță Primăria capitalei în urma unei vizite a primarului interimar Silvia Radu pe șantierul de construcție a blocului de locuințe în limitele terenului privat.

Primarul general interimar al capitalei, Silvia Radu, a mers pe șantier împreună cu reprezentanții Agenției supraveghere tehnică, a inspectat astăzi șantierul respectiv, ca urmare a sesizărilor venite din partea locatarilor blocurilor de locuințe din preajmă. În urma discuțiilor cu locatarii și a examinării documentației de proiect, s-a luat decizia de a suspenda lucrările de construire.

Agentului economic i-a fost înmânată o prescripție de sistare a lucrărilor, iar șantierul a fost închis. „Vom examina suplimentar documentația de proiect și actele care au stat la baza eliberării autorizației de construire. Vom iniția o discuție cu antreprenorul obiectivului și poate reușim să ajungem la un numitor comun pentru a amenaja acest spațiu din interiorul curții blocurilor de locuințe, iar obiectivul să fie construit în altă parte”, a menționat primarul interimar Silvia Radu.

Menționăm că litigiul între locatarii blocurilor de locuință de pe strada Alba Iulia și agentul economic care deține în proprietate un teren în preajmă durează de mai bine de zece ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...