‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 27 martie, 2024
1.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriGuvernul a soluționat problema accesului la terenurile agricole din stânga Nistrului

Guvernul a soluționat problema accesului la terenurile agricole din stânga Nistrului

‹ adv ›
‹ adv ›

Cu implicarea Guvernului Republicii Moldova s-a reușit restabilirea accesului la loturile de pământ care aparțin proprietarilor din raionul Dubăsari. Aceasta a fost posibil în urma negocierilor purtate între Chișinău și Tiraspol, se arată într-un comunicat emis de Biroul Politic pentru Reintegrare.

Rezultatele acțiunilor Guvernului au fost comunicate luni, 23 aprilie curent, în cadrul întrevederii dintre reprezentanții Biroului Politici de reintegrare și administrațiile publice locale din localitățile Cocieri, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă, Pârâta, precum și agenții economici din raionul Dubăsari.

Astfel, a fost obținut, în premieră, accesul necondiționat al proprietarilor terenurilor agricole pentru un termen de 20 de ani, cu începerea utilizării din 1 august 2018 și eliberarea certificatelor în perioada imediat următoare. Menționăm că, din anul 2014 proprietarii nu au mai avut acces la terenurile vizate, iar până atunci dreptul de utilizare era stabilit anual.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii