Un autocar cu turiști chinezi, răsturnat într-o prăpastie în Coreea de Nord. Presa transmite date despre cel puțin 30 de morți

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un autocar cu turiști a fost implicat într-un grav accident rutier în Coreea de Nord, în urma căruia s-au înregistrat mai multe victime, potrivit presei și autorităților din China, fără să ofere mai multe detalii, relatează agenția de știri Reuters.

Potrivit unor surse, în urma accidentului cel puțin 30 de persoane au murit. Într-un mesaj postat luni dimineața pe Twitter, televiziunea de stat din China informa că autocarul ar fi căzut de pe un pod, în urma incidentului decedând 30 de persoane. Mesajul a fost însă șters ulterior, iar presa chineză a difuzat imagini de la locul incidentului, cu un autocar răsturnat. Cel puțin o persoană a fost spitalizată, a mai informat televiziunea de stat chineză.

Coreea de Nord este o destinație turistică populară pentru chinezi, în special pentru locuitorii din nord-estul Chinei. Potrivit celor mai recente date, Coreea de Nord a fost vizitată de 237.000 de turiști chinezi în anul 2012.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...