/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Cum firmele șefului secției construcții Telenești sunt favorite la concursurile de achiziții organizate în raion

missing
23 aprilie 2018, ora 09:24

Două întreprinderi ale familiei acestuia, „Maristecons” și „Prodpan”, câștigă în mod constant contracte de prestare a serviciilor, fie la primăriile din raion, fie la diferite instituții de stat subordonate Consiliului Raional. Iacob Stegărescu, chiar dacă nu face parte din comisiile de concurs în procesul de achiziții, este persoana care întocmește/avizează planurile anuale de reparații și autorizează lucrările, scrie MoldovaCurata.md.

Cele mai scumpe lucrări au fost date firmei fiicei funcționarului

Pentru prima firmă, „Maristecons”, fondată și administrată din anul 2012 de către Margareta Lupașco, fiica lui Iacob Stegărescu, participarea la concursurile de achiziții de la Direcția Generală Educație Telenești este o activitate de rutină. În anul 2017, din cele 12 contracte licitate, 3 au fost date acestei firme. Așa cum se vede din tabelul de mai jos, întocmit în baza datelor obținute de la Consiliul Raional Telenești, valoarea contractelor obținute de „Maristecons” constituie aproape jumătate din valorea tuturor lucrărilor licitate. Dacă cei 5 agenți economici au executat împreună lucrări de 876 397 de lei, atunci firma familiei Stegărescu a obținut trei contracte „mari”, de o valoare totală de 642 737 de lei.

În dările de seamă ale concursurilor câștigate de „Maristecons” se spune că grupurile de lucru au ales anume această firmă, deoarece ea a propus cele mai mici prețuri.

În anul 2016 „Maristecons” a câștigat la DGE un singur contract, din cele 7 licitate, în valoare de 16 335 de lei. Fiul său, Serghei Stegărescu, a fost contractat însă în calitate de persoană fizică să execute lucrări de reparație la biblioteca publică raională „Vasile Alecsandri”, cu suma de 28 515 lei.

Licitații câștigate la primăriile din raion

Firma „Maristecons”, în afară de Direcția Educație, beneficiază de contracte pentru reparația școlilor și grădinițelor și în cadrul licitațiilor organizate de primăriile din raion. De asemenea, o altă firmă, „Prodpan” SRL, în care fondator este Iacob Stegărescu, iar soția sa, Teodora Stegărescu, este administratoare, obține contracte pentru reparația clădirilor și drumurilor. În luna decembrie 2017 Consiliul Raional Telenești i-a acordat acestui agent economic, alături de alți 13, titlul de cel mai bun antreprenor al raionului Telenești. La acea vreme Iacob Stegărescu conducea deja secția construcții. În comunicatul despre eveniment se spune că s-a luat în calcul „cifra de afaceri și rezultatele obținute în anul 2016”.

Firma fiului, creată recent, intră pe segmentul de întreținere a drumurilor

În lista întreprinderilor care au executat lucrări de reparație a drumurilor în raionul Telenești în anul 2017 am găsit firma înregistrată acum un an „Steprosicons”, în care singurul fondator este Serghei Stegărescu. Întreprinderea, creată la 27 ianuarie 2017, a obținut un contract de 56 489 de lei pentru „aplicarea marcajului rutier și instalarea indicatoarelor în apropierea gimnaziului din raionul Telenești”.

Citește versiunea integrală a materialului joi, 26 aprilie, pe MoldovaCurata.md.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram