Pensiune în Carpați achiziționată pe bani de bugetară. Cumnata președintei raionului Rezina și-a cumpărat o vilă în inima munților

mo
Foto: moldovacurata.md

Alexandra Graur, cumnata președintei raionului Rezina Eleonora Graur, și-a achiziționat în anul 2016 o pensiune în județul Suceava din România, destinație vestită în acea regiune montană. Alexandra este funcționar public la Agenția de Servicii Publice din Republica Moldova, scrie moldovacurata.md.

Astfel, cu salariul de bugetar a reușit să-și cumpere pensiunea din inima munților, dar și să doneze bani în campania electorală a Partidului Democrat din Moldova (PDM), formațiune a cărei vicepreședintă este Eleonora Graur. Chiar dacă în orașul Rezina se vehiculează că vila-pensiune ar aparține, de fapt, familiei președintei raionului, Eleonora Graur a negat că ar avea vreo legătură cu această afacere.

Pensiunea „Floare de Colț” din comuna Mănăstirea Humorului este situată la 60 km de oraşul Suceava, în apropiere de staţiunea montană Gura Humorului, lângă pârâul Chilia. Destinația este un punct de atracție pentru turiști, deoarece oferă posibilităţi de cazare pentru cel puțin 50 de persoane.

Cu salariu de bugetară, dar cu vilă în munți

Alexandra Graur (sora soțului președintei de raion) a devenit proprietara acestei pensiuni în anul 2016, în timp ce era angajată la Întreprinderea de Stat ”Registru”. În prezent ea lucrează în calitate de specialist superior în aceeași instituție, care, după reformă, are o altă denumire: Agenția de Servicii Publice.

La vârsta de 28 de ani și cu un salariu de bugetară, tânăra a reușit să devină proprietara uneia dintre cele mai vestite pensiuni din județul Suceava. În timp ce acumula bani pentru a cumpăra pensiunea, Alexandra Graur făcea și donații Partidului Democrat din Moldova, formațiune pe care o și promova intens pe rețelele de socializare. Astfel, în campania electorală din anul 2014, când lucra la „Registru”, ea a donat PDM suma de zece mii de lei.

O sursă care a solicitat să își păstreze anonimatul a precizat pentru Moldova Curată că, de fapt, vila-pensiune din Carpați ar aparține familiei Mihail și Eleonora Graur și că Alexandra ar figura doar în acte ca proprietară. Sursa a comunicat că în vara anului 2017 Mihail Graur anunța în orașul Rezina că este în căutare de bucătari pe care să-i angajeze la o pensiune din România.

Am sunat la pensiunea „Floare de Colț” pentru a afla cine este proprietarul, însă un bărbat care a răspuns la telefon, fără a se prezenta, a spus că nu știe cine este proprietar, deoarece el a fost angajat recent.

În actele din registrele autorităților române se arată că pensiunea aparține Alexandrei Graur, originară din satul Cuizăuca, raionul Rezina, cetățean român, unica asociată a firmei „Pensiunea Floare de Colț”.

Continuarea articolului o găsiți aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente