(video) „Chiar dacă pare nesemnificativă, fiecare specie are un rol important în viața de pe Terra”. Google celebrează Ziua Planetei Pământ cu un doodle special

ter

Ziua planetei Pământ este sărbătorită de Google cu un doodle special. Anual, pe 22 aprilie, e celebrată Ziua Pământului, dată fixată de de ONU în 2009.

Ziua planetei Pământ este sărbătorită, oficial, de aproape 10 ani, dar demersurile au început cu mult înainte. Pe 22 aprilie 1970, a pornit mişcarea pentru protejarea mediului. Așa a pornit Ziua Pământului. A fost pentru prima dată când au avut loc manifestaţii anti-poluare pe întreg teritoriul Statelor Unite. Au participat aproximativ 20 de milioane de americani.

Ziua planetei Pământ de anul acesta este celebrată de Google printr-un doodle care duce într-un video de YouTube. În acesta apare dr. Jane Goodall, specialistă în conservare, activistă și iubitoare de animale. Ea și-a dedicat viața studierii și protejării mediului nostru. În clip, Jane împărtășește mesajul său personal lumii în Ziua planetei Pământ. Sunt și câteva gânduri care să te inspire și ce ce putem face cu toții pentru a avea un impact pozitiv asupra planetei noastre.

La 22 aprilie, în fiecare an, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Planetei Pământ (sau Ziua Pământului), instituită de ONU, în 2009, prin Rezoluţia 63/278, pentru a ne reaminti fiecăruia că Pământul şi ecosistemele sale ne oferă condiţiile pentru întreţinerea vieţii.

Ziua Pământului oferă oportunitatea de a sensibiliza opinia publică din întreaga lume cu privire la provocările care pot distruge bunăstarea planetei şi viaţa pe care o susţine Pământul, scrie romaniatv.ro.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente