Comisia Unificată de Control caută soluții în cazul instalării unor structuri ilegale în preajma podului Bâcioc – Gura-Bâcului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comisia Unificată de Control este în căutarea soluției pentru aplanarea problemelor din Zona de Securitate în preajma podului redeschis peste râul Nistru. În cadrul întrunirii CUC de ieri, 19 aprilie, care a avut loc în orașul Bender, au continuat dezbaterile pe marginea propunerilor formulate de părți privind soluțiile legate de instalarea ilegală a posturilor pretinselor structuri de forță ale Tiraspolului și extinderea infrastructurii lor în Zona de Securitate, pe podul peste râul Nistru din preajma satelor Gura-Bâcului – Bâcioc.

Drept urmare a unor discuții dificile și argumentelor invocate, componentele Comisiei au convenit asupra necesității de a depăși blocajul în activitatea CUC și de a rezolva problema liberei circulații a persoanelor, mărfurilor și serviciilor pe podul indicat.

Amintim că delegația Republicii Moldova insistă pe lichidarea posturilor de „grăniceri”, „vameși” și „migrațional”, instalate în preajma podului de structurile transnistrene. Delegația Republicii Moldova propune asigurarea circulației libere și în siguranță pe acest pod doar de către militarii Forțelor Mixte de Pacificare și de către efectivele comune ale Inspectoratului Național de Patrulare și așa-numita „miliție rutieră”.

La această etapă, nu a fost identificată o soluție unanim acceptată de părți, unele componente solicitând timp pentru consultări suplimentare.

Următoarea ședință a CUC va avea loc la 26 aprilie 2018.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...