O nouă ședință a grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor s-a desfășurat la Tiraspol

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O nouă ședință a grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor, cu participarea reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și Tiraspolului, Cristina Lesnic și Vitalii Ignatiev, a avut loc ieri, 17 aprilie, la sediul din orașul Tiraspol a Misiunii OSCE în Republica Moldova. La ședință au participat și partenerii internaționali din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

Părțile au asigurat o continuitate a discuțiilor inițiate pe marginea determinării unui mecanism funcțional și viabil de admitere în circuitul rutier internațional a mijloacelor de transport din stânga Nistrului, cu abordarea procedurilor ce urmează a fi parcurse la etapa de plasare a acestor autovehicule sub regimul vamal de import.

În cadrul reuniunii de lucru s-a efectuat un schimb de opinii și pe marginea altor aspecte tehnice ale potențialului mecanism, fiind agreată necesitatea continuării interacțiunii în același format la următoarea întrevedere a experților de profil de pe ambele maluri ale Nistrului care urmează să se convoace pe parcursul săptămânii curente la sediul din or.Chișinău a Misiunii OSCE în Moldova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...