Fetiță: Mă cheamă Masa. Eram la Douma, în subsol. Eram bombardaţi. Deodată au aruncat un butoi. Nu a explodat, a făcut „fâss”. Ne-au strigat: „Mergeţi sus, mergeţi sus”. Am urcat la ultimul etaj. Eu am căzut, n-am mai putut să rezist. Mama a strigat către unchiul meu „fata mea, fata mea” şi unchiul a venit şi m-a luat ridicat. A adus o cârpă udă şi m-a cărat sus. Punctul medical era la capătul tunelului. Trei doctori au venit. Unul din ei m-a luat pe mine, altul a luat-o în braţe pe sora mea şi au fugit cu noi. Ne-au dus la punctul medicat, ne-au lăsat jos şi au turnat apă pe noi. Ne-au luat înăuntru, ne-au stropit şi ne-au făcut injecţii. Când ne-au dus la culcare, avioanele bombardau şi noi eram plini de praf. Ne-am întors în subsol şi am văzut cum îi aduceau pe martiri. În loc să repirăm aer, respiram miros de sânge.
Fetiţa de 7 ani şi familia ei se află acum într-o tabără de refugiaţi, de la graniţa cu Siria. Acolo s-au adăpostit sute de oameni care au supravieţuit atacului de la Douma – oraşul de lângă Damasc care a fost ţinta presupusului atac chimic de acum o săptămână. Reporterii CNN au filmat în tabără şi spun că puţine haine şi lucruri pe care oamenii le-au adus cu ei încă poartă mirosul substanţelor care ar fi fost aruncate.
Reporter CNN: Se simte ceva înţepător. Mirosul se simte încă destul de puternic. Acestea sunt lucrurile pe care încă nu le-au spălat. Ieri (fetiţele, n.r.) săpau tuneluri pentru furnici, pentru ca furnicile să nu se sufoce, în caz că se întâmplă ceva.
Aveam de ales între două moduri de a muri, a povestit mama fetiţei care a devenit chipul tragediei de la Douma, despre momentele disperate în care au fugit de substanţele chimice ce invadau subsolul către titurile de artilerie de la suprafaţă.
