/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

/VIDEO/ Un film din Moldova a ajuns în catalogul scurt-metrajelor Festivalului de film de la Cannes 2018

missing
13 aprilie 2018, ora 19:41

Catalogul scurt-metrajelor festivalului de la Cannes este ca o poartă deschisă pentru colaborări internaționale, spune producătorul executiv al filmului.

„Oportunitatea mai mare probabil e că în perioada festivalului se fac proiecții la filmele acestea din catalog și acolo au acces toți cei interesați de a vedea tot ceea ce se face în afară de competiția oficială, sunt prezenți producători, regizori. Poate fi un avantaj mare pentru a găsi noi distribuitori și de a merge mai departe prin alte festivaluri sau de ce nu la TV, de exemplu,” susține Felicia Plămădeală, producător.

Filmul „Plus Minus Unu” are 30 de minute și a fost regizat de tânărul Ion Borș. A fost filmat în 14 zile în 9 locații diferite, cu participarea unei echipe din 25 de oameni. Inițial, unica investiție pentru realizarea filmului a fost 5 de mii de euro, pe care regizorul Ion Borș i-a scos din propriul buzunar. Ulterior, echipa a reușit să colecteze, din donații, încă 2 mii de euro. În Republica Moldova, filmul va fi proiectat în toamna acestui an.

Protagonistul filmului Plus Minus Unu – Mihai, în interpretarea actorului Felix Podborski, își face practica de rezidentură în secția Imagistică a unui spital. Descoperă că unui pacient, cu ceva timp în urmă i s-a pus un diagnostic greșit și acum nu mai poate fi salvat. Discută acest caz cu medicul care a comis eroarea însă se confruntă cu o totală indiferență din partea acestuia. În încercarea de a face dreptate și de a revitaliza un sistem putred, Mihai se confruntă cu multiple amenințări din partea administrației spitalului.

Motivația mea pentru acest film s-a format în timp ce abordam cu oricine tema medicinei, toată lumea îmi povestea diverse istorii despre experiența lor și confruntările cu sistemul medical. Unele erau despre corupție, altele despre indiferența medicilor și incapacitatea lor, dar în toate era la mijloc o viață de om. Din acest motiv, consider că e relevant, să vorbim despre acest subiect prin prisma unui film artistic”, a declarat anterior Bors Ion, regizorul scurtmetrajului #PlusMinusUnu.

„Un bun profesor de-al meu m-a îndrumat să descriu istoriile care-mi provoacă durere, istorii pe care le-am trăit și le cunosc, în care se vor regăsi cei care le ascultă. Vara aceasta am avut niște experiențe neplăcute legate de policlinici și spitale, am petrecut ore chinuitoare pe coridoarele acestor instituții. Am studiat literatură de medicină, am comunicat cu medici, pacienți, am ascultat dramele unor oameni care și-au pierdut apropiații din cauza neglijenței unor specialiști. Am cunoscut medici buni care lucrează în condiții mizere, fiind plătiți cu bani mizeri; medici buni care au renunțat să lupte, plecând din țară și… o altă categorie – medici cărora nu le pasă de viața ta dacă nu le pui în buzunar… Textul nu vizează doar un sistem… e vorba de un organism întreg, alcătuit din sisteme… bolnave, sau grav bolnave…”, spune Mariana Starciuc, autoarea scenariului PlusMinusUnu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram