‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 28 martie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriPARE 1+1: Au fost aprobate primele 44 de cereri de finanțare. 31 de aplicanți...

PARE 1+1: Au fost aprobate primele 44 de cereri de finanțare. 31 de aplicanți vor investi în agricultură

‹ adv ›
‹ adv ›

Comitetul de Supraveghere a Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1” a aprobat astăzi 44 cereri de finanțare nerambursabilă, înaintate de companiile create sau extinse/dezvoltate de migranți sau rudele acestora, în sumă totală de 10,62 milioane de lei. Potrivit estimărilor vor fi create peste 100 locuri noi de muncă, iar investițiile cumulative în economia națională vor constitui 28,20 milioane de lei.

Din cele 44 de întreprinderi aprobate pentru finanțare nerambursabilă 43% sunt în faza extinderii/dezvoltării afacerii, iar 57% sunt start – upuri. Totodată, 16 afaceri sunt create de lucrătorii migranți, care s-au întors de peste hotare, iar 28 fiind constituite de rudele de gradul unu ale migranților. Datele statistice mai indică că 31% la sută din afaceri sunt create și administrate de femei, iar 48% de tineri.

Cei mai mulți solicitanți, 31 la număr, vor investi în agricultură: cultivarea cerealelor și viței-de-vie, a legumelor în spații protejate, creșterea animalelor și dezvoltarea afacerilor în apicultură. Totodată, 9 beneficiari vor presta servicii de agrement, construcții, sănătate și asistență socială, servicii de morărit și de reparație auto. Alți 4 beneficiari și-au concentrat activitatea în industria de prelucrare și sectorul agroalimentar: fabricarea produselor textile / îmbrăcămintei / pieilor, prelucrarea lemnului, producere de peleți și fabricarea biscuiților.

Analiza provenienței remitențelor relevă faptul că cei 44 de solicitanți investesc banii provenite din munca desfășurată în 11 state: Italia – 20 solicitanți; Rusia – 12 solicitanți; Marea Britanie – 3 solicitanți; SUA – 2 solicitanți și câte un solicitant din Belgia, Germania, Israel, Franța, Portugalia, România și Spania.

Afacerile sunt localizate în 22 raioane și municipiul Chișinău. Din totalul întreprinderilor 5 sunt localizate în mun. Chișinău; 6 în raionul Hîncești; câte 3 în raioanele Florești, Orhei, Telenești; câte 2 întreprinderi în raioanele Anenii Noi, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Nisporeni, Soroca, Sîngerei și câte o întreprinderea în raioanele Cahul, Criuleni, Drochia, Fălești, Glodeni, Rezina, Rîșcani, Șoldănești, Ungheni și UTA Găgăuzia.

‹ adv ›

Din momentul lansării Programului „PARE 1+1”, 1136 întreprinderi au beneficiat de acces la finanțare. Investițiile în economie sunt estimate la peste 697,97 milioane lei, dintre care circa 215,8 milioane lei constituie suma granturilor aprobate în cadrul Programului. Astfel, la fiecare leu transferat din cadrul Programului sunt atrași cca 3,23 lei investiții în economie.

Notă: Programul PARE 1+1 are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale lucrătorilor migranți moldoveni în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova prin stimularea înființării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de către lucrătorii migranți şi beneficiarii de remitențe. Programul activează în baza regulii „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe va fi suplinit cu un leu în forma de grant din cadrul Programului. Beneficiarii de granturi pot fi lucrători migranți, cetățeni ai Republicii Moldova şi beneficiari de remitențe, rude de gradul I.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii