Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

28 Martie, 2024

Vânzări în creştere pe piaţa serviciului de televiziune furnizat contra plată

Datele statistice privind evoluţia pieţei serviciului de televiziune (TV) furnizat contra plată (prin reţele de cablu, reţele satelit, IP TV şi MMDS) în primul semestru al anului 2014, publicate astăzi de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), atestă o creştere uşoară a veniturilor obţinute din vânzarea serviciului respectiv pe fundalul unei diminuări neînsemnate a numărului de abonaţi la acest serviciu. În jumătate de an, volumul total al vânzărilor pe acest segment de piaţă a crescut cu 3,1 mil. lei (+3,8%) şi a totalizat circa 85,4 mil. lei, iar numărul de abonaţi la serviciul respectiv a scăzut cu 512 (-0,2%) şi a alcătuit circa 286 mii.

Trendul de diminuare a indicatorului respectiv a fost cauzat de scăderea numărului de abonaţi la reţelele de cablu, reţelele satelit (DTH) şi reţelele MMDS (Multichannel Multipoint Distribution Service – sistem de transport al semnalului TV prin unde radio între două sau mai multe puncte). Numărul abonaţilor la reţelele de cablu s-a micşorat timp de jumătate de an cu 3,6 mii (-1,6%) şi a constituit 217 mii, la reţelele DTH – cu 200 (-2,7%) şi a alcătuit 7,3 mii, iar la reţelele MMDS – cu 207 (-7%) şi a însumat 2,7 mii. Pe fundalul acestui trend doar operatorii reţelelor IP TV au reuşit să-şi mărească baza de abonaţi. Numărul acestor abonaţi a crescut cu 3,5 mii (+6,2 %) şi a ajuns la 59 mii. În urma acestei evoluţii, rata de penetrare a serviciului TV contra plată, raportat la 100 de locuitori ai republicii, s-a diminuat până la 8,04%.

Conform situaţiei din 01.07.2014, din totalul de 286 mii de abonaţi la serviciul TV contra plată 49,6% erau abonaţi la reţele TV prin cablu, 43,3% – la reţele IP TV, 5,3% – la reţele prin satelit şi 1,7% – la reţele MMDS.

În perioada de raport, pe piaţa serviciului TV contra plată au activat 91 de furnizori. Creşterea uşoară a veniturilor pe piaţa respectivă a fost determinată, în temei, de sporirea volumului de vânzări a furnizorilor care operează reţele IP TV. Cifra de afaceri a acestor furnizori a crescut cu 3,8 mil. lei (+16,6%) şi a totalizat 26,6 mil. lei. În acelaşi timp, veniturile furnizorilor din vânzarea serviciului TV furnizat în baza altor tehnologii decât IP TV au scăzut, faţă de primul semestru al anului 2013, cu 0,6 mil. lei (-1,1%) şi au alcătuit 58,8 mil. lei.

Urmare a acestei evoluţii, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) al furnizorilor de pe piaţa serviciului TV contra plată a crescut cu 2,5% şi a alcătuit 50 lei. Acest indicator a fost depăşit de un singur furnizor de servicii IP TV – SA „Moldtelecom” – care a obţinut un venit mediu lunar per abonat de 67 lei.

La finele primului semestru al anului 2014, cotele de piaţă, în funcţie de cifra de afaceri, deţinute de cei mai mari furnizori de pe piaţa serviciului TV contra plată erau următoarele: SRL „Sun Communications” – 27,7%, SA „Moldtelecom” – 24,4%, SRL „AMT” – 4,3%, SRL „Focus sat” – 3,9%. Ceilalţi furnizori deţineau împreună o cotă de piaţă de 39,8%.

Alte informaţii despre evoluţia pieţei serviciului TV furnizat contra plată în prima jumătate a anului 2014 le puteţi găsi pe pagina electronică a ANRCETI: www.anrceti.md, secţiunea Date statistice.

8 septembrie 2014

Ultima actualizare: 8/09/2014