07:45:40 20.04.2024
Stiri

Unul dintre inșii de la Puhăceni care l-au ucis și l-au incendiat pe un consătean riscă detenție pe viață: „Trupul a ars până dimineață”

Social 12.04.2018 10:19 Vizualizări2463 Autor: Ziarul National


Cei patru inși din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi, care l-au ucis și incendiat pe un consătean în toamna anului trecut riscă ani grei de pușcărie.

Procurorii anunță că au trimis acest dosar în judecată, unul dintre ei fiind acuzat de comiterea omorului intenţionat, iar ceilalţi trei - de favorizarea la comiterea infracţiunii.

Tragedia a avut loc pe 24 septembrie 2017, în gospodăria unuia dintre inculpaţi.

După ce au consumat alcool împreună cu victima, între ei s-a iscat o ceartă. La un moment dat, unul dintre inculpaţi a mers acasă şi a revenit cu un cuţit confecţionat artizanal, aplicându-i victimei o lovitură fixă în regiunea inimii. Pentru a ascunde urmele infracţiunii, inculpaţii au târât corpul neânsufleţit al victimei în grădină, unde l-au incendiat, iar rămăşiţele le-au îngropat în mai multe locuri.

Atunci când au fost reținuți, unul dintre complici a povestit că au acoperit trupul victimei cu lemne și acesta a ars „până dimineață”.

Osemintele victimei au fost depistate la mai bine de trei luni de la comiterea crimei, după ce mama acestuia a anunţat poliţia despre dispariţia fiului de 22 de ani.

Până a fi reţinut, individul care a înjunghiat victima a mai comis un act de huliganism într-un local din Puhăceni, unde a iniţiat un conflict cu o domnişoară, pe care a numit-o cu cuvinte necenzurate și a lovit-o cu o sticlă în regiunea capului.

Potrivit procurorilor, același ins a mai fost anterior condamnat la 6 ani de detenţie pentru înjunghierea unei persoane, care, din fericire, a rămas în viaţă.

Toţi patru inculpaţi, cu vârstele cuprinse între 25 şi 44 de ani, şi-au recunoscut integral vina.

Dacă va fi găsit vinovat de omorul intenţionat al unei persoane şi huliganism agravant, unul dintre inculpaţi riscă până la 20 de ani închisoare sau detenţie pe viaţă, iar complicii acestuia – până la 3 ani închisoare pentru favorizarea infracţiunii. De asemenea, aceştia vor fi obligaţi să achite şi cheltuieli judiciare de 8 538 de lei.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md