(video) Dan Bălan a dezvăluit în ce limba interpretează piesa „Allegro Ventigo”: „Este moldovenească arhaică”

hahahaha

Dan Balan a fost invitat astăzi la Kiss FM, alături de Matteo. În cadrul emisiunii aceștia au vorbit și despre ultima lor colaborare și anume piesa „Allegro Ventigo”. Dacă ați auzit noua melodie la sigur v-ați întrebat și voi în ce limbă este interpretată. Ei bine, în cadrul interviului Dan Bălan răspunde și la această întrebare.

Întrebarea despre limba ce răsună în noua piesă a fost adresată printre primele. Atât prezentatorii emisiunii, cât și Dan Bălan au menționat că această întrebare este cea mai des adresată de către fani.

Dan Bălan a răspuns în glumă că limba în care este interpretată piesa este „moldovenească arhaică” și că este plină de regionalisme. Acesta a mai adăugat că visa demult să revină în România și să facă o piesă, așa că a colaborat cu Matteo pentru că acesta cunoaște foarte bine această limbă.

Mai în glumă, mai în serios, totuși un răspuns exact înafară de „moldoveneasca arhaică” Dan Bălan nu a oferit.

Acesta este primul interviu oferit de Dan Bălan în România după șase ani de absență. Vizionați întreg interviul mai jos.

Reamintim că Dan Balan a lansat o piesă nouă. Piesa redă atmosfera de vară și dansuri în ritmuri fierbinți pe plajă. „Allegro Ventigo” a fost publicată pe 22 martie 2018 și a reușit să adune peste 100 de mii de vizualizări și aproximativ 500 de comentarii. 

Fanii au rămas cu mai multe semne de întrebare în privința versurilor. Aceștia nu reușeau să deslușească limba în care este interpretată. Vedeți versurile melodiei AICI!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente