(VIDEO) RISE Moldova: Vila de lux a ministrului de Interne. Scrisă în continuare pe socri, deși recunoaște că trăiește în ea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, își ascunde vila de lux în spatele socrilor săi, deși recunoaște că locuiește în imobilul impunător. Locuința se află în orașul Codru din municipiul Chișinău și are o valoare de piață de aproximativ patru milioane de lei, se arată într-o investigație publicată de RISE Moldova.

„Casa aceasta nu este una furată sau construită, așa cum vreți să interpretați dumneavoastră. Această casă este construită cu efort comun. Este un proiect comun al meu și al unor membri ai familiei mele. A fost construită mult timp, dar până la urmă s-a decis ca ea să fie introdusă în declarația pe venit pe mine, deoarece eu locuiesc în această casă”, le-a declarat Jizdan jurnaliștilor de la RISE.

În ultima declarație de venit ministrul Jizdan a indicat că, începând cu anul 2015, are în folosință o casă de circa 300 de metri pătrați. Asta deși Nelea Jizdan, soția acestuia, încă în 2012 plasa pe rețelele de socializare fotografii cu vila din orașul Codru.

De fapt, vila secretă a ministrului a apărut în declarațiile de avere abia după dezvăluirile RISE Moldova din ianuarie 2016.

Conform documentelor cadastrale, locuința a fost dată în exploatare în 2011, pe când Jizdan era șef de direcție la Ministerul de Interne. Terenul a fost cumpărat mult mai devreme, în 2006, când Jizdan avea o funcție similară. Proprietari ai casei, dar și ai terenului, sunt socrii ministrului – Petru și Maria Croitoru. Însă aceștia sunt doar proprietari pe hârtie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...