Cadrele didactice vor demonstra că au talent. În țară se desfășoară Festivalul Creaţiei Artistice a Angajaţilor din Învăţământ

r

Cadrele didactice din întreaga ţară vor demonstra că au talent în cadrul Festivalului Creaţiei Artistice a Angajaţilor din Învăţământ. Participanții urmează să convingă juriul de faptul că ştiu să redea frumuseţea artei prin poezie, dans şi cântec, în modul în care cei din jur să o poată percepe. Etapa raională a festivalului va fi organizată pe parcursul săptămânii.

Tradiţional, o dată la doi, ani se desfăşoară Festivalul Creaţiei Artistice a Angajaţilor din Învăţămînt. Federația Sindicală a Educației și Științei în colaborare cu Direcţiile Raionale Învăţământ şi Consiliile Raionale organizează în teritoriu acest festival. Deţinătorii locului I își vor reprezenta raioanele la etapa republicană care se va desfăşura în luna mai.

Pentru organizarea și desfășurarea Festivalului creației artistice a angajaților instituțiilor preuniversitare din raionul Hâncești în calitate de invitați de onoare vor fi:

# Buza Ghenadie, președintele raionului Hâncești;

# Donos Ghenadie, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei;

# Lavric Nadejda, vicepreședintele Federației Sindicale a Educației și Științei.

Participanţii la festival urmează să fie apreciţi de un juriu de specialitate în domeniu şi anume:

# Tănase Vera, vicepreședintele raionului Hâncești pe probleme sociale;

# Tonu Valentina – sefa Direcției Învățământ Hâncești;

# Buruian Eugenia – sef-adjinct al Direcției Învățământ;

# Cimpoieșu Ana – președintele CR Hâncești al FSEȘ;

# Tulbu Ion – șeful Direcției Cultură;

# Vlas Larisa – specialist, Direcția Cultură;

# Martîniuc Nadejda, specialist, Direcția Cultură.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente