Șef de Direcție din cadrul MAI, trimis în judecată pentru prejudicii de peste 150 de mii de lei pentru deplasări fictive

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șeful Direcției Comunicații Operative a Serviciului Tehnologii Informaționale al Ministerului Afacerilor Interne va compărea pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu. Procuratura Anticorupție a încheiat urmărirea penală și a transmis dosarul de învinuire a acestuia în judecată.

Potrivit celor constate, fiind desemnat, în baza Dispoziției MAI, în calitate de coordonator al Proiectului „Cross Border Infrastructure” al Programului Operațional Comun RO-UA-MD 2007-2013, inculpatul a gestionat resurse financiare publice contrar destinației, reținând, în baza documentelor fictive, câștiguri materiale din contul mijloacelor bugetare ale Ministerului Afacerilor Interne.

În concret, ca rezultat al deplasărilor de serviciu efectuate în intervalul februarie 2014 – martie 2015, în cadrul proiectului menționat, inculpatul a primit, din contabilitatea MAI, mijloace bănești pentru deplasări (diurne, cazare, cheltuieli de transport, etc.) în mărime de 103.491 lei. Pentru restituirea cheltuielilor de deplasare suportate (transport), șeful de Direcție a prezentat în contabilitatea MAI – 19 seturi de acte fictive, inclusiv biletele de avion electronice și confirmări de achitare a acestora, care în realitate nu au fost procurate și valorificate, deplasările fiind efectuate cu transport terestru, inclusiv cu folosirea automobilului de serviciu, în baza ordinelor de deplasare ale MAI, cu destinația București, România.

Procurorii anticorupție au mai stabilit că, în aceeași perioadă, cunoscând că subalternii săi nu au efectuat, în cadrul implementării Proiectului „Cross Border Infrastructure”, deplasări în interes de serviciu, inculpatul a organizat și contrasemnat Ordinele de deplasare a șapte subalterni, prin care a consemnat data plecării și sosirii acestora din deplasare, confirmând „raționalitatea cheltuielilor”. Aceste acțiuni au dus la eliberarea nejustificată, din contabilitatea Ministerului Afacerilor Interne, a încă 53.850 lei. Suma respectivă, potrivit probelor, a fost utilizată de către inculpat fie la efectuarea unor reparații pentru confortul personal și al angajaților, fie pentru a beneficia de adaosuri necuvenite la salariul de bază pentru subalterni, de la care a primit o parte din bani.

În total, potrivit estimărilor, prin acțiunile ilicite ale șefului de Direcție, bugetul MAI a fost prejudiciat cu 157.341 lei.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă amendă penală de cel mult 57.500 lei sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. De asemenea, instanța de judecată poate obliga inculpatul la achitarea cheltuielilor judiciare în valoare de peste 30.488 lei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...